Confidenţialitate


Radu Mazăre vrea să se căsătorească în închisoare pe 10 iulie


Radu Mazăre vrea să se căsătorească în închisoare pe 10 iulie

Fostul primar al Constanței, Radu Mazăre, vrea să se căsătorească cu iubita sa pe data de 10 iulie, așteptând în acest sens un răspuns de la oficialii Primăriei Sectorului 5, unde trebuie depuse actele, a precizat, pentru MEDIAFAX, fratele fostului edil, Mihai Mazăre.

Fratele fostului edil, Mihai Mazăre, a precizat pentru MEDIAFAX că Radu Mazăre vrea să se căsătorească cu iubita sa, Roxana Mihalache, pe data de 10 iulie, așteptând în acest sens un răspuns de la oficialii Primăriei Sectorului 5, unde trebuie depuse actele.

Avocata fostului edil a mers marți la primărie pentru a rezerva data, însă actele trebuie depuse de unul dintre soți, așa că va reveni alături de Roxana Mihalache, iubita lui Radu Mazăre, care se întoarce miercuri în țară.

“Pentru 10 iulie. Nu o face de ziua lui, după ziua lui. Ca să iasă și analizele, și certificatele și la medicul de familie…Este o procedură destul de complexă. Eu doar am venit să fac rezervarea, să vorbesc cu domnul primar,. să prezint cererile de la penitenciar, pe care le-am văzut aprobate și urmând să vin cu Roxana, că trebuie să fie ori el, ori ea. Cum el nu poate, o așteptăm pe ea”, a declarat marți, Lizeta Haralambie, avocata lui Radu Mazăre, la ieșirea de la sediul Primăriei Sectorului 5.

Inițial, fostul edil a vrut să se căsătorească pe 5 iulie, atunci când împlinește și 51 de ani, dar acest lucru nu va fi posibil.

Potrivit legii, numărul maxim de persoane care pot participa la un astfel de eveniment este de 10. „Familiile și atât. Și nu ajung toți membrii doritori”, a mai spus, pentru MEDIAFAX, fratele fostului primar.

O comisie a Penitenciarului Rahova a decis, după ce ce s-a încheiat perioada de carantină pentru Radu Mazăre, ca fostul primar al Constanței să rămână tot în această unitate de detenție, în regim închis, până în anul 2021.


Ultimele stiri
Mihaela Nabăr atrage atenția asupra bullyingului în școli: „Degeaba lucrăm cu copilul dacă nu intervenim asupra profesorului și…

Actorul Russell Brand, condamnat la zece ani și șase luni de închisoare pentru viol și agresiuni sexuale |…

Franța acuză Iranul că s-ar afla în spatele atacului cibernetic asupra frigiderelor din sute de supermarketuri

Tulcea: RO-Alert în estul județului, după detectarea unei drone în apropiere de Sulina. Două avioane F-16 au decolat…

Ilie Bolojan anunță construirea unui pol reformist. PNL începe negocierile pentru fuziunea cu Forța Dreptei | AUDIO

Anchetă la gigantul tehnologic Nvidia după suspiciuni de spionaj chinez. CEO-ul Jensen Huang, implicat direct în scandal |…

Premieră în Biserica Ortodoxă Română: primul preot de origine chineză va sluji la Cluj-Napoca | AUDIO

AUR contestă decizia Primăriei Capitalei de a nu aviza mitingul de susținere a lui Călin Georgescu | AUDIO

Președinta Comisiei Europene anunță la București sprijin financiar suplimentar pentru întărirea securității la Marea Neagră | VIDEO

PSD pregătește o reformă administrativ-teritorială mai amplă. Comasarea comunelor cu până la 3.000 de locuitori și reorganizarea orașelor…



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează