Confidenţialitate

Radu Burnete și Dumitru Chisăliță, despre ajutorul CE pentru companiile românești mari consumatoare de energie: „Nu vor beneficia acum” / „Intențiile sunt bune, dar nu sunt unitar distribuite” | AUDIO

Comisia Europeană acordă României 1,5 miliarde de euro pentru a reduce riscul de relocare a emisiilor de gaze pentru industria mare consumatoare de energie. Cu alte cuvinte, această măsură impiedică producția să fie mutată în țări din afara Uniunii Europene, țări care au măsuri mai permisive în ceea ce privește clima. Radu Burnete, președinte executiv Confederația Patronală Concordia, și Dumitru Chisăliță, președinte Asociația Energia Inteligentă au fost invitații Adrianei Nedelea în emisiunea „Piața Victoriei” la Europa FM și au comentat măsura Comisiei Europene.

Radu Burnete: „Companiile nu vor apuca să beneficieze de schema de ajutor a Comisiei Europene în lunile următoare, octombrie-noiembrie”

„Dacă ne referim la acest moment, adică octombrie – noiembrie, cred că nu vor apuca să beneficieze de schema asta companiile, dar ea vine la un moment oportun pentru că ea le va permite anumitor companii – care reușesc să producă energie în regim propriu sau poată, în urma unui audit energetic să-și scadă sau să-și eficientizeze costurile cu energia – să primească acest sprijin”, a explicat Radu Burnete la Europa FM.

„Noi ce avem în clipa de față este acest dezechilibru între cerere și ofertă. Și, ca problema pe care o avem acum să se rezolve pe termen mediu și lung, cererea și oferta trebuie să se echilibreze. Și cum se pot ele echilibra: fie consumăm mai puțin, fie producem mai mult”, a adăugat Radu Burnete.

Radu Burnete: „Măsura nu a fost gândită pentru criza în care ne aflăm. Vine dintr-o discuție mai veche despre energie curată”

„E clar că se vor face investiții și în producție, dar dacă aceste companii mari reușesc să-și eficientizeze operațiunile să producă în regim propriu energie electrică pe care s-o consume, atunci, asta pe termen mediu și lung va ajuta în următorii ani la această criză”, a mai explicat Radu Burnete la Europa FM.

„Pe termen foarte scurt nu și nici nu a fost gândită această măsură pentru criza în care ne aflăm. Ea vine dintr-o altă discuție mai veche și mai lungă în Uniunea Europeană – cum ne decarbonăm și cum producem mai curat și mai eficient”, a explicat Radu Burnete la Europa FM.

EMBED CODE Copiază codul de mai jos pentru a adăuga acest clip audio pe site-ul tău.

Dumitru Chisăliță: „Intențiile sunt bune, dar nu sunt unitar distribuite. Ce ar fi trebuit să fie o mănușă pentru toată lumea devine o mănușă doar pentru unii”

„Până la urmă să spunem că intențiile sunt bune, însă nu sunt neapărat unitar distribuite. Adică cumva s-a gândit la grămadă. Sunt foarte multe ramuri economice, sunt foarte mulți consumatori, sunt foarte mulți consumatori în diverse regiuni din România în care nu sunt neapărat într-o abordare omogenă și atunci unora li se potrivește, multora nu li se potrivește. Din păcate, ceea ce ar fi trebuit să fie o mănușă pentru toată lumea devine o mănușă doar pentru unii”, a explicat Dumitru Chisăliță la Europa FM.

Dumitru Chisăliță: „E foarte important spre ce ne îndreptăm și ce alegem astfel încât atunci când vom finaliza aceste investiții în energie să și beneficiem de niște prețuri mici la energie”

„Foarte important ce a spus domnul Burnete: investițiile. Cauza principală (n.r. a situației de azi) se datorează faptului că avem niște capacități sub cerere. Dacă am fi avut capacități peste cerere, lucrurile ar fi stat cu totul și cu totul altfel”, a adăugat Dumitru Chisăliță.

„Și mai este un lucru important: cum și unde ne îndreptăm? Pentru că chiar azi, într-o analiză publicată, arătam că în ultimii doi ani de zile cărbunele – la nivel mondial – s-a scumpit de 6 ori. Gazele s-au scumpit de 5 ori. Petrolul de 2 ori și uraniul de doar 0,7 ori.

Noi dacă ne orientăm către aceste tipuri de forme de energie pe care să le folosim pentru producerea energiei electrice ne vom pomeni că și atunci când vom termina investițiile vom avea tot energie scumpă. E foarte important spre ce ne îndreptăm și ce alegem astfel încât atunci când vom finaliza aceste investiții în energie – care înseamnă 3, 4,5, 6 ani de zile – să ajungem într-o situație în care să beneficiem și de niște prețuri mai mici la energie”, a spus Dumitru Chisăliță la Europa FM.

EMBED CODE Copiază codul de mai jos pentru a adăuga acest clip audio pe site-ul tău.

Ascultați integral emisiunea Piața Victoriei cu Adriana Nedelea și invitații săi, Radu Burnete, președinte executiv Confederația Patronală Concordia, și Dumitru Chisăliță, președinte Asociația Energia Inteligentă.

EMBED CODE Copiază codul de mai jos pentru a adăuga acest clip audio pe site-ul tău.

Sursa foto: Shutterstock

Citește și: România primește bani de la CE pentru a ajuta companiile mari consumatoare de energie care se confruntă cu facturi majorate de creșterea prețurilor | AUDIO