Confidenţialitate


Compania care preia activitatea RADET începe negocierile pentru noul contract de furnizare a energiei


Compania care preia activitatea RADET începe negocierile pentru noul contract de furnizare a energiei

RADET anunță că noua companie Termoenergetica, care va prelua activitatea Regiei, va începe, miercuri, negocierile cu ELCEN pentru un nou contract de furnizare a energiei. Noul contract conține mai multe solicitări care privesc calcularea cheltuielilor sau penalitățile facturilor, informează Mediafax.

„Încă din luna iulie am solicitat încheierea unui nou contract de furnizare a energie termice, corect, din care să fie eliminate clauzele care au generat conflictele economico—financiare şi o mare parte din penalităţi, propunerile fiind transmise în mai multe rânduri către Ministerul Energiei, partenerului contractant şi ANRE”, informează RADET, printr-un comunicat de presă.

Solicitările sunt „normale, corecte și realiste” și au în vedere specificul serviciului de furnizare a energiei termice, dar mai ales evitarea precedentului, respectiv a experienței avute de RADET, punctează reprezentanții Regiei. Potrivit acestora, refuzul eliminării acestor clauze și introducerea oricăror alte clauze impuse de ELCEN, care nu sunt în concordanță cu acest specific vor duce la „îngroparea” noii companii.

„Una dintre solicitări a avut în vedere calcularea tarifului pentru operatorul serviciului de energie termică (Compania Energetică Bucureşti) la nivelul cheltuielilor unui an calendaristic, având în vedere că practică a dovedit faptul că în perioada sezonului cald, RADET s-a aflat în imposibilitatea de a achita facturile ELCEN la termenele scadente. Vă reamintim că serviciul de termoficare are un puternic caracter sezonier care creează un dezechilibru financiar între veniturile obținute în sezonul cald și cele încasate în sezonul rece”, mai arată sursa citată.

Doar aproximativ 15% din cifra de afaceri este realizată pe perioada verii, în timp ce 85% este facturată în sezonul rece.

O altă solicitare a avut în vedere majorarea perioadei de graţie de la 30 de zile la 40 de zile pentru plata facturii către producător, după care acesta poate percepe penalităţi de întârziere.

„Această prevedere a fost cerută pentru asigurarea unui flux de numerar suficient, deoarece este bine ştiut faptul că decalajul de 10 zile între data emiterii facturii de cumpărare a energiei termice de la producător şi dată emiterii facturii către client a generat penalităţi de întârziere”, mai punctează RADET.

Magistraţii Curţii de Apel Bucureşti au decis pe 11 noiembrie, definitiv, falimentul RADET, fiind menţinută, astfel, decizia din primă instanţă a Tribunalului Bucureşti.


Ultimele stiri
Dr. Mihaela Bilic, despre suplimentele alimentare: ce trebuie să știe consumatorii

CCR dezbate pe 18 noiembrie sesizarea președintelui Nicușor Dan privind declararea ca municipiu a orașului Voluntari | AUDIO

Alexandru Toader, fiul lui Tudorel Toader, reținut pentru 24 de ore. Este acuzat că ar fi hărțuit sexual…

Guvernul anunță șapte măsuri pentru prevenirea violenței în școli | AUDIO

Vrancea: Proteste la adăpostul de câini din Suraia, redeschis după neregulile descoperite în iarnă | AUDIO

MyCNPP, aplicația lansată de Casa de Pensii. Pensionarii și persoanele asigurate își pot verifica online datele despre pensie…

Atacul cu drone asupra unei nave în Marea Neagră. Cinci dintre cei nouă marinari salvați, duși la spital.…

CSM, reacție după decizia CEDO privind plata eșalonată a drepturilor salariale ale magistraților | AUDIO

Peste 350 de participanți la a doua ediție a Forumului privind Statul de Drept, organizat la București. Independența…

Președintele ANRE dezminte informațiile conform cărora salariile angajaților ar fi fost majorate: „Niciun salariu din Autoritatea de Reglementare,…



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează