Confidenţialitate


R. VÂLCEA: Mii de candele aprinse în cimitir din dispoziția primarului


R. VÂLCEA: Mii de candele aprinse în cimitir din dispoziția primarului

Cimiterele din Râmnicu Vâlcea au fost luminate în Noaptea de Înviere.

18.000 de candele au fost aprinse, deşi, potrivit ordonanţelor militare, accesul este permis în acestea doar pentru oficiarea slujbelor de înmormântare, iar numărul participanţilor este de cel mult opt persoane.

Primarul oraşului susține că a cumpărat lumânările din banii lui, iar acestea au fost aprinse de angajaţii cimitirelor.

Mircia Gutău a spus că a vrut să-i ajute pe locuitorii orașului să respecte o tradiţie veche de sute de ani.

„Cred că e şi un semn de respect pentru înaintaşii noştri pentru că, dacă nu ne respectăm înaintaşii, nu avem niciun viitor”, a explicat edilul pentru Mediafax.

Poliţia verifică acum dacă gestul primarului a încălcat sau nu legea.

„Poliţiştii efectuează verificări pentru stabilirea cu exactitate a celor întâmplate, urmând să fie luate măsurile legale care se impun. Din informaţiile pe care le avem la momentul de faţă, se pare că lumânările ar fi fost aprinse de personalul administrativ din cadrul cimitirelor, persoane care se aflau la locul de muncă”, explică purtătorul de cuvânt IPJ Vâlcea, Cătălin Udrea.


Ultimele stiri
Ce s-a discutat joi în ședința CSAT. România vrea să intensifice coordonarea cu NATO și cu celelalte state…

Ștefan Avrămescu, purtătorul de cuvânt al AUR: Obiectivul nostru: ajungerea la guvernare din 2028. Ce spune despre demersul…

Ședință CSAT. Sunt discutate măsurile de securitate la Marea Neagră, după atacurile cu drone asupra unor nave comerciale…

Explicațiile unui specialist în securitate informatică privind pericolul vulnerabilităților PHP  | AUDIO

Gorj: Percheziții la proprietățile vicepreședintei CJ Gorj, Anca Bordușanu, într-un dosar în care soțul său este acuzat de…

Reacția președintelui Nicușor Dan după cele două incidente violente din școli: „Este nevoie de mai multă atenție la…

Radu Miruță, despre ordonanța SAFE contestată la CCR de Sorin Grindeanu: Nu aceasta gestionează și reglementează mecanismul SAFE…

Parlamentul European cere UE să ia în calcul o operațiune navală în Marea Neagră, după atacurile asupra navelor…

Dolj: Șase tineri, reținuți după ce ar fi sechestrat și bătut un adolescent de 17 ani, în Craiova…

Curtea Penală Internațională, câștigătoarea din acest an a Premiului Saharov pentru libertatea de gândire | AUDIO



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează