Confidenţialitate


Purtătorul de cuvânt al Kremlinului infirmă speculațiile privind legăturile lui Jeffrey Epstein cu serviciile secrete rusești


Purtătorul de cuvânt al Kremlinului infirmă speculațiile privind legăturile lui Jeffrey Epstein cu serviciile secrete rusești

Sursa foto: Shutterstock

Kremlinul a ironizat joi, 5 februarie, speculațiile conform cărora pedofilul american Jeffrey Epstein ar fi avut legături cu serviciile de informații rusești, după ce în Statele Unite au fost publicate documente compromițătoare din dosarul acestuia. 

„Mi-ar fi plăcut să fac multe glume pe această temă”, a declarat purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, numind speculațiile „neserioase”, potrivit Reuters. Întrebările au apărut după ce personalități precum prim-ministrul polonez Donald Tusk au sugerat această legătură. Tusk a anunțat că autoritățile de la Varșovia vor investiga posibilele legături dintre Epstein și serviciile de informații rusești.

Jeffrey Epstein a fost o figură proeminentă în cercurile înalte din New York în anii 1990–2000 și a fost acuzat de exploatarea sexuală a numeroase tinere, inclusiv minore. El a murit în închisoare în 2019, înainte de a fi judecat.

Din decembrie, Departamentul de Justiție al SUA a publicat aproape 3,5 milioane de pagini de documente, fotografii și videoclipuri din acest caz, care implică personalități precum Andrew Mountbatten-Windsor, fratele mai mic al regelui Charles al III-lea, intelectualul american Noam Chomsky și fostul președinte Bill Clinton.

Oficialii ruși susțin că afirmațiile privind o legătură între Epstein și serviciile secrete rusești sunt lansate pentru a distrage atenția de la scandalul amplu care scoate la iveală ipocrizia oamenilor puternici din SUA și Europa.

În documentele publicate, Rusia este menționată de mii de ori, iar unele dintre tinerele cu care Epstein a avut contact erau din această țară, inclusiv o femeie de 26 de ani pe care a încercat să o prezinte lui Andrew Mountbatten-Windsor.

Anterior, diverse organizații media și bloggeri au speculat că Epstein ar fi putut spiona pentru Mossad sau pentru CIA, însă aceste informații nu au fost confirmate oficial.


Ultimele stiri
Filmul „FJORD”, regizat de Cristian Mungiu, a primit cinci nominalizări pentru Premiile Academiei Europene de Film

Două persoane imobilizate de jandarmi la protestul din parcul Izvor, susținut de AUR | Îndemnuri online la violență:…

Guvernul a publicat noua componență a Comisiei pentru Examinarea Investițiilor Străine Directe | Lista membrilor fusese desecretizată de…

România a câștigat definitiv în instanță procesul cu Gabriel Resources, compania canadiană care dăduse statul în judecată pentru…

Un nou atac în apele teritoriale române. O navă străină a fost lovită de o dronă aeriană, la…

S-a dat startul sărbătorilor de iarnă în centrul Sibiului. Mii de persoane au petrecut în Piața Mare la…

Dr. Mihaela Bilic avertizează asupra exceselor alimentare în Postul Crăciunului: „Uleiul în post este o altă capcană” |…

Turcia vrea să construiască un cablu submarin prin Marea Neagră pentru transportul energiei electrice către România | AUDIO

Stațiunile de cercetare vitivinicolă, afectate de subfinanțare. La Drăgășani au mai rămas doar trei cercetători | AUDIO

Motru: Primăria pregătește centrale pe gaz pentru școlile rămase fără încălzire | AUDIO



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează