Confidenţialitate


PSD depune la Parlament cererea pentru convocarea sesiunii extraordinare


PSD depune la Parlament cererea pentru convocarea sesiunii extraordinare

PSD depune mâine la Parlament cererea pentru convocarea sesiunii extraordinare. Aleșii ar urma să voteze eliminarea pensiilor speciale.

Social democrații au strâns semnăturile necesare pentru convocarea sesiunii extrordinare, au declarat surse politice pentru Mediafax.

Sesiunea ar urma să aibă loc la sfârșitul lunii. Decizia PSD vine în contextul în care PNL susține că alocațiile nu pot fi dublate din cauza impactului bugetar al acestor pensii.

Președintele Camerei Deputaților, Marcel Ciolacu, a declarat la începutul săptămânii că nu există niciun motiv pentru ca PNL să nu pună în aplicare legea privind dublarea alocațiilor pentru copii, promovată de PSD.

EMBED CODE Copiază codul de mai jos pentru a adăuga acest clip audio pe site-ul tău.

Aproape 9.400 de persoane primesc pensii speciale – din care aproape 3.900 și sunt foști procurori și judecători. Un fost magistrat încasează şi cea mai mare pensie medie, respectiv peste 18.700 lei.

Între timp, Cabinetul Orban ar urma să dea astăzi o ordonanță de urgență prin care se amâne dublarea alocațiilor până în luna iulie.


Ultimele stiri
Președintele Nicușor Dan, despre Legea femicidului: „O să ne uităm cu atenție; voința noastră este de a limita…

Dâmbovița: Accident rutier în Tărtășești; au fost implicate un microbuz școlar și un autocamion. Planul Roșu de Intervenție,…

Turcia – România 1-0 | Tricolorii ratează calificarea la Campionatul Mondial

Guvernul anunță primele rezultate ale procesului de debirocratizare. Cele mai multe sesizări ale cetățenilor vizează actele de identitate…

Președintele Nicușor Dan va promulga legea bugetului pe anul în curs după ce va primi motivarea Curții Constituționale…

Turcia – România, baraj pentru Campionatul Mondial 2026. Ferdi Kadioglu a deschis scorul pentru gazde

Europarlamentarul Claudiu Târziu, despre viitorul lui Simion la conducerea AUR: Depinde cât va permite sistemul. Nu mai dă…

Economistul Adrian Negrescu, despre ordonanța de urgență privind carburanții: „Nu va genera ieftiniri la pompă, să nu ne…

Criză energetică în Republica Moldova: De mâine, nu va mai putea fi asigurat consumul de curent între orele…

Delfinii din Marea Neagră, afectați de poluarea chimică și acustică cauzată de atacurile Rusiei împotriva Ucrainei | AUDIO