Confidenţialitate

Protestele transportatorilor și ale fermierilor au continuat duminică la Suceava, Târgiu Jiu, Brașov și Arad. Zeci de autoturisme au blocat circulația pe drumuri principale | VIDEO

Protestele transportatorilor și ale fermierilor au continuat duminică, în cea de-a cincea zi pentru unii dintre ei, în mai multe județe ale țării. Peste 150 de autovehicule au blocat centrul municipiului Târgu Jiu, în timp ce la Suceava protestatari din trei județe ale Moldovei au blocat accesul spre și dinspre Vama Siret de la granița cu Ucraina. De asemenea, protestele au continuat până duminică seara târziu și în Arad, iar la Brașov acestea au durat în jur de 6 ore.

Transportatorii care au vrut să blocheze Defileul Jiului, pe DN 66, Târgu jiu- Petroșani, au fost întorși din drum de polițiști. Nu li s-a permis intrarea cu tirurile pe acest sector de drum pe motiv că ar fi paralizat circulația rutieră pe o distanță de aproape 50 de kilometri. În final, au decis să blocheze centrul municipiului Târgu Jiu.

Sute de mașini mici au blocat duminică traficul în Târgu Jiu

EMBED CODE Copiază codul de mai jos pentru a adăuga acest clip audio pe site-ul tău.

După ce, timp de 2 ore, transportatorii din Gorj, cu peste 150 de mașini, au blocat străzile în Târgu Jiu, au decis să blocheze circulația rutieră în Defileul Jiului, în drumul de la Târgu Jiu spre Petroșani.

 

În localitatea Vișina, înainte de intrarea în Defileu, coloana de mașini a fost întoarsă de polițiști. Supărați, transportatorii au decis să se întoarcă la Târgu Jiu, dar să blocheze centrul orașului. Majoritatea a decis să schimbe autoturismele cu unele mici, care să aibă accesul în municipiu. Astfel, coloana de peste 150 de tiruri s-a transformat în câteva sute de mașini mici care au blocat traficul în Târgu Jiu. Au fost și câțiva soferi care au intrat în centrul orașului cu mașinile de mare tonaj.

Transportatorii sunt nemulțumiți de taxele de drumuri foarte mari, de prețurile la asigurări care au crescut și spun că săptămâna viitoare vor bloca circulația rutieră în Defileul Jiului, accesul între Oltenia și Ardeal, formând blocaje rutiere.

Peste 100 de camioane și tractoare au blocat accesul în Punctul de Trecere a Frontierei Siret

Proteste au fost duminică și la Suceava. Au participat și fermieri și transportatori din Suceava, Botoșani și Iași, iar începând cu ora 15.00 accesul spre și dinspre Vama Siret de la granița cu Ucraina a fost blocat total.

EMBED CODE Copiază codul de mai jos pentru a adăuga acest clip audio pe site-ul tău.

Duminică a fost cea de a treia zi în care fermierii și transportatorii au decis să iasă în stradă la Suceava. Zeci de tractoare au venit înainte de prânz până în zona Bazarului din municipiul Suceava, iar apoi și-au continuat deplasarea spre vama Siret. Convoiul căruia i s-au alăturat alți nemulțumiți a mers cu viteză foarte mică și a dat peste cap circulația pe drumul european 85. În jurul orei 15.00, peste 100 de camioane și tractoare au blocat accesul în Punctul de Trecere a Frontierei Siret, pe toate cele patru benzi de mers, pe o lungime de circa doi kilometri.

La fața locului a mers și prefectul de Suceava, în tentativa de a-i convinge pe protestatari să deblocheze drumul european 85, și, implicit, punctul de trecere spre Ucraina. Nu a avut succes și a plecat în huiduielile celor prezenți. Alte aproape 100 de camioane și tractoare au fost oprite de polițiști și jandarmi la intrarea în orașul Siret, astfel încât nu s-au putut alătura colegilor aflați deja în zona punctului de frontieră, iar situația este una tot mai tensionată.

„Nu-i doar un protest al fermierilor și al transportatorilor, este un protest al românilor”

Protestele au continuat până duminică seara târziu și în Arad. Oamenii nemulțumiți de tarifele RCA sau pur și simplu de nivelul de trai din România în urma unei serii nesfârșite de scumpiri au ieșit în stradă cu camioane, microbuze, mașini de tractare, tractoare, taximetre sau mașini civile, iar protestul a generat cozi kilometrice.

Peste tot au existat echipaje de polițiști și jandarmi care au supravegheat circulația astfel încât și ceilalți șoferi aflați în trafic să poată circula fără incidente.

EMBED CODE Copiază codul de mai jos pentru a adăuga acest clip audio pe site-ul tău.

 

Protestatarii s-au întâlnit în parcarea unui mare centru comercial de la intrarea în Arad dinspre București, de unde au pornit în coloană cu viteză extrem de redusă pe șoseaua de centură a Aradului, parte din DN7, iar în final s-au întors de unde au plecat.

Coloana de protestatari a avut în deschidere o mașină de poliție și a fost însoțită de jandarmi.

Vasile Bala este unul dintre cei care au fost în primele rânduri.

„Am făcut o tură de vreo 20 de kilometri, asta însemnând vreo 5 ore de mers cu mașinile, cu camioanele. Eu, de exemplu, am ieșit pentru polițele RCA, care mi se par la un preț foarte mare pentru noi, în jur de 20.000 de roni, pentru că ni s-au mărit impozitele și impozitul pe dividende. Adică noi trebuie să avem niște salarii mici, să muncim, să dăm bani pentru tot felul de taxe, iar alții să își facă salarii după bunul lor plac, că sunt la putere și pot”, a spus Vasile Bala, unul dintre protestatarii din primele rânduri.

Peste tot, autoritățile au dirijat circulația, astfel încât și celelalte mașini care s-au intersectat cu protestatarii să poată circula fără incidente.

Protestul a fost supravegheat de către polițiști și jandarmi, iar echipaje suplimentare s-au aflat la intrările pe autostrada A1, spre punctul de trecere a frontierei Nădlac.

În județul Arad, proteste au mai fost și în orașul Chișineu Criș.

La Brașov, zeci de mașini au circulat cu viteză redusă pe arterele din centrul orașului

Protestul transportatorilor a durat mai bine de 6 ore la Brașov și s-a mutat în oras după ce debutase pe ocolitoarea municipiului.

Echipajele de poliție au însoțit permanent coloanele de mașini.

EMBED CODE Copiază codul de mai jos pentru a adăuga acest clip audio pe site-ul tău.

Transportatorii care au dorit să protesteze s-au întâlnit intr-o parcare din Brașov începând cu ora 17:00 și au plecat în coloană pe ocolitoarea orașului. Circulația pe ocolitoare nu a fost afectată întrucât protestatarii au circulat pe o singură bandă încadrați de echipaje de politie. După câteva ore, protestul s-a mutat însă în oraș, unde zeci de mașini au circulat cu viteză redusă pe arterele din centrul Brașovului. Traficul a fost îngreunat în zonă pentru restul șoferilor. După ora 23:00, aproximativ 20 de autorurisme s-au oprit pe două benzi din centru și au claxonat minute în șir. Un echipaj al poliției a intervenit pentru deblocarea zonei.

Autori: Gabriela Mladin, Alexandru Neagu, Ciprian Boițiu și Cristina Nica.

Sursa foto: Inquam Photos / Casian Mitu

Sursa video proteste Tg. Jiu: Gabriela Mladin / Europa FM

Citește și: Incident la Constanța la protestul transportatorilor și fermierilor. Un polițist de la Acțiuni Speciale a îndreptat arma căre mașina unui șofer