Confidenţialitate


Proteste joi la Ministerul Comunicațiilor, în urma unor „concedieri abuzive”


Proteste joi la Ministerul Comunicațiilor, în urma unor „concedieri abuzive”

Sindicatul Naţional Telecomunicaţii Mobile, afiliat confederaţiei reprezentative la nivel naţional, BNS – Blocul Naţional Sindical, organizează joi, începând cu orele 16:00, o acţiune de protest în faţa Ministerului Comunicaţiilor şi Societăţii Informaţionale din Bucureşti.

Protestul are loc ca urmare a miilor de concederi care au avut loc în ultimii ani și care sunt considerate de sindicaliști „abuzive și mascate obscur” – se arată într-un comunicat al Sindicatului.

Sindicaliştii arată, de asemenea, că prin protestul organizat joi intenţionează să tragă un semnal de alarmă şi asupra faptului că salariaţii sunt obligaţi să efectueze muncă neplătită iar drepturile fundamentale ale lucrătorilor sunt încălcate.


Ultimele stiri
Premierul Bolojan: „Foarte posibil, din această seară alimentarea cu apă menajeră va fi reluată în Prahova. Despre responsabili: „Dacă…

ÎCCJ explică de ce a atacat a doua oară la CCR legea privind pensiile magistraților. Purtătorul de cuvânt…

5 idei de pijamale perfecte pentru o seară de film acasă (P)

Grupul parlamentar „Pace – Întâi România” a depus o moțiune de cenzură împotriva Guvernului Bolojan. Ninel Peia l-a…

Grecia: Consecințele furtunii Byron în sud-estul Greciei. Străzi inundate și drumuri blocate în Atena. Școlile au fost închise…

Centrala electrică de la Brazi a fost repornită, însă funcționează la capacitate redusă. Ivan: „Suntem pregătiți pentru a…

România în Direct. Alegerile din București. Cine poate repara orașul? | VIDEO

Secţiile Unite ale Curții Supreme sesizează CCR cu privire la proiectul de lege privind pensiile magistraților

STUDIU: 65% dintre români se așteaptă la cheltuieli mai mari de Crăciun față de anul trecut | AUDIO

Furnizarea apei va fi reluată în județul Prahova în următoarele zile, anunță prefectul județului. DSP a prelevat probe…