Confidenţialitate


Proteste ale medicilor de familie


Proteste ale medicilor de familie

Medicii de familie declanșează seria protestelor la nivel național. Deciziile au fost luate la sfîrșitul saptaminii trecute în ședința Senatului Societății Naționale a Medicilor de Familie din România. Primele acțiuni au loc în această săptămână, iar medicii de familie amenință cu blocarea sistemului. 

Nemulțumiți de plafonarea veniturilor, medicii de familie din România amenință cu proteste. Joi, 2 noiembrie de la ora 11 , în toată țara se vor picheta sediile județene ale Caselor de Asigurări de sănătate și Prefecturii. După pichetare, vor depune memorii cu principalele revendicări.

Medicii de familie au anunțat deja că la proteste vor participa și asistentele și pacienții cabinetelor.

Miercuri, 15 noiembrie medicii de familie vor picheta Piața Victoriei din București, la sediul Guvernului, chiar la ora 11, când se desfășoară ședința de guvern.

Al treilea moment al protestelor va fi la începutul lunii decembrie când medicii de familie vor notifica Casele județene de sănătate de rezilierea contractului.

Această măsură extremă care înseamnă blocarea sistemului va fi aplicată numai dacă până în decembrie decidenții nu răspund solicitărilor medicilor de familie. 


Ultimele stiri
PNL nu va merge cu o nouă nominalizare la Cotroceni, spune deputatul Alexandru Muraru. Despre varianta Grindeanu premier:…

Nou record pe piața interbancară. Euro a depășit pragul de 5,35 lei | AUDIO

Accident feroviar în Galați: Patru oameni au murit după ce un tren a lovit un microbuz. Printre victime,…

Incendiul de vegetație din Parcul Național Domogled-Valea Cernei: Locuințele oamenilor nu sunt în pericol, transmite ISU | AUDIO

Constanța: au început lucrările la stadionul „Gheorghe Hagi”. Arena va fi finalizată în 2028 | AUDIO

Piața Victoriei. Acceptă liberalii un premier tehnocrat? Răspunde deputatul liberal Alexandru Muraru

Timpul mare petrecut de copii în fața ecranelor le-ar putea afecta dezvoltarea la fel de mult ca nașterea…

A patra încercare de vânzare a Şantierului Damen Mangalia a eșuat. Următoarea licitație va porni de la 75%…

Raportul Departamentului de Stat al SUA: România rămâne atractivă pentru investitori, dar taxele și birocrația afectează mediul de…

Tânăr din Maramureș, condamnat pentru viol, căutat de polițiști. Și-a tăiat brățara și a fugit înainte să fie…



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează