Confidenţialitate


Protest spontan la Casa Județeană de Pensii Constanța: „Ghinion… Nu cedăm!” | AUDIO


Protest spontan la Casa Județeană de Pensii Constanța: „Ghinion… Nu cedăm!” | AUDIO

Protest spontan la Casa Județeană de Pensii Constanța. Zeci de angajați au ieșit in fața instituției și au cerut Guvernului rezolvarea inechităților salariale prin alinierea la nivelul Casei Naționale de Pensii.

EMBED CODE Copiază codul de mai jos pentru a adăuga acest clip audio pe site-ul tău.

Protest spontan la Casa Județeană de Pensii Constanța. Zeci de angajați au ieșit in fața instituției, cerând Guvernului rezolvarea inechităților salariale prin alinierea la nivelul Casei Naționale de Pensii. Deși volumul de muncă este mai mare, cei peste 3000 de angajați din țară au salariile cu până la 1500 de lei mai mici decât cei ai Casei Naționale de Pensii.

Sursa foto: Nicușor Bușurică

Sursa foto: Nicușor Bușurică

Sursa foto: Nicușor Bușurică

Sursa foto: Nicușor Bușurică

Protestul spontan al angajaților Casei Județene de Pensii s-a desfășurat fără întreruperea programului cu publicul. Angajații sunt revoltați si spun că Guvernul una zice și alta face: „Domnii guvernanți nu știu să își țină promisiunile făcute. S-a agreat o înțelegere pe care nu au înțeles să o respecte. Fac niște promisiuni, așteaptă să treacă timpul, după care încep să le încalce, încet-încet, câte puțin. Noi nu ne lăsăm pentru că s-a ajuns la o limită peste care nu putem trece”.

De fapt, la sfârșitul lunii noiembrie, după un lanț de proteste la casele județene de pensii din țară, s-a ajuns la un acord cu Guvernul privind alinierea, de la 1 ianuarie 2024, a salarizării angajaţilor din teritoriu la nivelul Casei Naţionale de Pensii Publice.

Urma să se aprobe o Ordonanță de Urgență. Guvernul a dat-o, dar a considerat că inechitățile salariale pot fi rezolvate în două tranșe, în ianuarie, respectiv iunie 2024.

Protestatarii nu sunt de acord: „Nu ne dorim discriminare. Suntem mai hotărâți ca niciodată. Rămânem aici, la acest protest, și ne dorim să fim respectați și să fim tratați așa cum trebuie, în mod corect”.

Angajații Casei Județene de Pensii Constanța sunt deciși să continue protestele, cerând eliminarea inechităților salariale și îmbunătățirea condițiilor de muncă.

Sursa colaj foto: Nicușor Bușurică

Citește și: Incendiu Ferma Dacilor | Şeful ISU Prahova a cerut eliberarea din funcţie


Ultimele stiri
Obiceiuri de Crăciun în Muntenia. Brezaia și jocul ursului

Obiceiuri de Crăciun, în Moldova. Îmblânzirea anului ce vine și a „Urșilor de la Comănești”. Alungarea duhurilor rele…

Obiceiuri de Crăciun, în Crișana. Prin ce se deosebește Turca din Bihor față de cea din alte zone…

Obiceiuri de Crăciun, în Oltenia. Ce presupun Viflaimul din Dolj, Vasilca și scormonitul în foc | AUDIO

24 decembrie, Ajunul Crăciunului. Colindatul și alte obiceiuri la români

Constanța: Protest al angajaților CT Bus și al altor constănțeni în fața primăriei, în ziua aprobării unor taxe…

Sibiu: Incident la un hotel din municipiu. Tavanul de deasupra unei piscine s-a prăbușit peste persoanele aflate în…

Ce tradiții mai respectă de Crăciun unii bucureșteni și ce e cel mai important pentru ei în această…

Programa la Limba și literatura română pentru clasa a IX-a a fost revizuită și prezentată la Ministerul Educației.…

Vrancea: Accident rutier pe A7, la mai puțin de două ore de la deschiderea circulației pe tronsonul Focșani-Adjud.…