Confidenţialitate


Incendiu Ferma Dacilor | Şeful ISU Prahova a cerut eliberarea din funcţie


Incendiu Ferma Dacilor | Şeful ISU Prahova a cerut eliberarea din funcţie

Şeful Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Prahova, colonel Nicolae Tudoroiu, a cerut eliberarea din funcţia de comandă, la solicitarea şefului Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă, în contextul incendiului de la Ferma Dacilor din satul Tohani.

Potrivit DSU, Tudoroiu a cerut eliberarea din funcţia de comandă deţinută pentru a nu exista suspiciuni în ceea ce priveşte ancheta aflată în derulare, acesta ocupând funcţia de conducere din data de 17 mai 2023.

De asemenea, şeful Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă, Raed Arafat, a dispus conducerii IGSU identificarea cât mai rapidă a doi ofiţeri care să ocupe funcţiile vacante, în vederea continuării actului managerial la nivelul instituţiei în cauză, arată sursa citată.

“Totodată, în funcţie de rezultatele activităţii de control aflate în derulare, în situaţia în care vor fi găsite şi alte nereguli, vor fi dispuse măsuri suplimentare, în concordanţă cu legislaţia în vigoare”, menţionează DSU, citat de Agerpres.

Şeful Inspecţiei de Prevenire din cadrul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Prahova a fost schimbat, miercuri, din funcţie, după incendiul care a mistuit pensiunea Ferma Dacilor din satul prahovean Tohani.

“Astăzi, 27 decembrie 2023, la nivelul Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă, în prezenţa inspectorului şef al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă al Judeţului Prahova şi a şefului Inspecţiei de Prevenire a ISU Prahova, a fost efectuată o analiză cu privire la activitatea de control pe care inspectorii de prevenire au desfăşurat-o în anul 2019 la obiectivul la care a avut loc tragicul eveniment din data de 26.12.2023”, arăta DSU.

Concluziile analizei i-au fost prezentate secretarului de stat în MAI, şef al Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă, Raed Arafat, ocazie cu care au fost dispuse următoarele măsuri:

* schimbarea din funcţie a şefului Inspecţiei de Prevenire din cadrul ISU Prahova;

* trimiterea unei echipe de control conduse de adjunctul pentru prevenire al inspectorului general al IGSU, care să verifice activitatea de prevenire de la nivelul ISU Prahova, dar şi aspectele care nu au putut fi clarificate în cadrul analizei de la nivelul DSU;

* sesizarea organelor de cercetare penală cu privire la unele aspecte rezultate din parcurgerea documentelor prezentate şi din discuţiile avute la nivelul IGSU şi care pot fi circumscrise sferei penale.

Şapte persoane carbonizate au fost găsite în urma incendiului de la Ferma Dacilor, o alta fiind în continuare căutată de pompieri.

De asemenea, două persoane au fost rănite.


Ultimele stiri
Ancheta DIICOT în dosarul Nordis se extinde: peste 100 de noi păgubiți și un prejudiciu de 24 de…

Raportorul ONU pentru teritoriile palestiniene ocupate cere intervenția internațională pentru protejarea populației din Gaza și Cisiordania

PSD și AUR cer demisia Cristinei Trăilă din funcția de secretar general adjunct al Guvernului. DNA a început…

Cristina Trăilă, secretar general adjunct al Guvernului, urmărită penal pentru complicitate într-un dosar legat de Fănel Bogos |…

Două grupuri parlamentare europene cer Comisiei Europene să blocheze fondurile din PNRR pentru România din cauza unui amendament…

De ce nu s-a ieftinit motorina după reducerea accizei. Explicațiile Ministerului Energiei și reacția transportatorilor | AUDIO

Centura de nord a Focșaniului se deschide astăzi. Tronsonul, finalizat încă din vara anului trecut, nu a putut…

O nouă rundă de discuții între Nicușor Dan și liderii fostei coaliții de guvernare despre Legea salarizării. Dacă…

România, rezultate foarte bune la Mondialele de Canotaj de la Amsterdam. Victorii la dublu rame și dublu vâsle…

Recolta de cafea din Brazilia, afectată de ploile abundente. Producătorii se tem de o penurie de cafea Arabica…



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează