Confidenţialitate


Protest la Galați, după majorarea impozitului pentru autoturisme | VIDEO


Protest la Galați, după majorarea impozitului pentru autoturisme | VIDEO

Zeci de gălățeni s-au adunat luni în fața Primăriei Galați pentru a protesta față de majorarea cu 50% a impozitului pentru mașini.

Creșterea a fost adoptată la finalul anului trecut de Consiliul Local, iar protestatarii cer revenirea la valoarea taxei din 2020.

„Cei care au firme, care un motoare puternice, care au dube, ce fac? Eu plăteam 25 de milioane de lei (vechi), o să plătesc în jur de 40 de milioane pe an. Vi se pare corect? Cât este salariul minim pe economie in România?”, a declarat unul dintre protestatari.

Autoritățile spun că impozitul auto a fost majorat de Consiliul Local.

„Taxele și impozitele pentru anul 2021 au fost indexate cu procentul de 3,8%, calculat pentru anul 2019. În ceea ce privește impozitul pentru mijloacele de transport, acesta crește cu 50 la sută”, a declarat Daniel Stadoleanu, directorul Serviciului Public de Taxe și Impozite Galați.

În timpul protestului, participanții au fost încurajați de șoferii care treceau prin zonă. Aceștia au claxonat și pentru câteva minute traficul a fost blocat.

În același timp, astăzi a fost și prima zi din 2021 în care ghișeele de taxe și impozite ale Primăriei au fost deschise, iar peste 200 de contribuabili din Galați s-au îngrămădit la coadă pentru a-și plăti taxele și impozitele locale pentru acest an.


Ultimele stiri
Peste 350 de participanți la a doua ediție a Forumului privind Statul de Drept, organizat la București. Independența…

Președintele ANRE dezminte informațiile conform cărora salariile angajaților ar fi fost majorate: „Niciun salariu din Autoritatea de Reglementare,…

Cine va fi următorul James Bond. Trei actori britanici, în cursa pentru rolul agentului 007 | AUDIO

Vâlcea: Ipotezele luate în calcul de experții ISU în cazul incendiului izbucnit la o fostă unitate militară |…

Papa Leon al XIV-lea și-a anulat vizita la Assisi, la recomandarea medicilor. Ce se întâmplă cu turneul din…

Cei nouă marinari salvați după atacul cu drone asupra unei nave au fost preluați de echipaje SMURD. Președintele…

Franța: Un om a fost ucis, iar alți patru au fost răniți după ce un bărbat ar fi…

Premierul Luca Niculescu, după atacul asupra unei nave comerciale în Marea Neagră: „O încălcare flagrantă a dreptului internațional”

Nicușor Dan, reacție după noul atac mortal cu drone asupra unei nave în Marea Neagră: „Este timpul ca…

Siguranța copiilor pe internet: ce trebuie să însoțească regulile pentru rețelele sociale (P)



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează