Confidenţialitate


Protest de amploare, anunţat în Bucureşti


Protest de amploare, anunţat în Bucureşti

O amplă demonstraţie de stradă faţă de actuala clasă politică, corupţie, grăbita modificare a legilor Justiţiei şi aşa-numita reformă fiscală este anunţată pentru sâmbătă în Capitală.

Apelul la mobilizare s-a făcut, în ultimele săptămâni, pe reţelele de socializare.

Protestatarii ar urma să se adune în Piaţa Universităţii şi să plece, mai apoi, în marş spre Palatul Parlamentului.

Organizat sub sloganul “Toate drumurile duc la Bucureşti. Revoluţia generaţiei noastre”, protestul va începe în jurul orei 18.00.

În Capitală, sunt aşteptaţi mai mulţi clujeni care au plecat pe jos în urmă cu 10 zile.

Manifestaţii sunt anunţate şi în alte oraşe din ţară şi străinătate.

La începutul acestei săptămâni, conducerea PSD l-a forţat pe Mihai Tudose să demisioneze de la conducerea guvernului, în urma disputei interne de partid pe care acesta a avut-o cu şefa Internelor, Carmen Dan, şi liderul PSD, Liviu Dragnea.

A fost al doilea cabinet debarcat de actuala coaliţie într-un singur an de la preluarea puterii. Sorin Grindeanu a rămas fără sprijin politic în vara anului 2017, la doar 6 luni de la învestire.

Social-democraţii au propus-o pentru şefia guvernului pe Viorica Dăncilă, nominalizare acceptată de şeful statului. Gestul preşedintelui Klaus Iohannis i-a atras critici din rândurile celor care l-au susţinut de-a lungul mandatului.

Într-o analiză a activităţii politice, Euronews a consemnat că Viorica Dăncilă a fost un europarlamentar fără strălucire, aflată la coada clasamentului cu prezenţe la şedinţele legislativului european.

 


Ultimele stiri
Regizoarea Ada Lupu Hausvater este noul director al Teatrului Național din București | AUDIO

Piața Victoriei. România intră într-o combinație periculoasă: criză economică, tensiune politică și instabilitate externă. Invitat este consultantul politic…

București: Începând cu 1 mai, ar putea fi eliminate parcările gratuite pentru jurnaliști și pentru autoturismele electrice și…

Sibiu: La Spitalul Județean, pacienții urmează programe de recuperare cu ajutorul roboților. Terapeut: „Putem exersa mai multe lucruri…

Înalta Curte suspendă Comitetul pentru analiza și revizuirea legislației din domeniul justiției, înființat la inițiativa premierului Ilie Bolojan.…

PSD cere tăierea accizelor la combustibil și reduceri de taxe. Sorin Grindeanu: Trebuie discutat pentru a pune în…

„Legea femicidului”, adoptată de Parlament. România va defini, în premieră, juridic, femicidul ca formă de violență bazată pe…

Cum se fugea din țară pe vremea comunismului. CNSAS a prezentat cazul a patru persoane care au reușit…

Premierul Ilie Bolojan, după consultările cu patronatele pe tema OUG privind criza carburanţilor: „Statul român își asumă partea…

Bisericile fortificate din Transilvania au atras anul trecut peste un milion de turiști | AUDIO