Confidenţialitate


DAMEN va înceta contractul prin care deține 49% din acțiuni la Șantierul Naval Mangalia. Statul român își va menține dreptul de a cumpăra acțiunile grupului olandez | AUDIO | VIDEO | GALERIE FOTO


DAMEN va înceta contractul prin care deține 49% din acțiuni la Șantierul Naval Mangalia. Statul român își va menține dreptul de a cumpăra acțiunile grupului olandez | AUDIO | VIDEO | GALERIE FOTO

Angajații DAMEN Mangalia, amenințați de concedieri masive pe fondul insolvenței în care se află șantierul naval olandez, și-au mutat protestele la București. Cel puțin 400 de membri ai sindicatului Navalistul s-au adunat vineri, 7 februarie, în fața Ministerului Economiei și cer ca statul să devină acționar unic al DAMEN Mangalia. Revendicărle lor au fost transmise și părții olandeze.

UPDATE. Sindicaliștii ai vorbit cu ministrul Economiei: DAMEN va încheia contractul, iar statul român își va menține dreptul de a cumpăra acțiunile

După protestul din fața Ministerului Economiei, liderii Sindicatului Liber Navalistul s-au întâlnit cu ministrul Bogdan Ivan. Concluzia este că DAMEN va înceta contractul prin care deține 49% din acțiuni. Alți șase investitori sunt interesați de Șantierul Naval Mangalia, dar statul român își va menține dreptul de a cumpăra acțiunile DAMEN.

UPDATE. Ministrul Economiei, Bogdan Ivan, a convocat administratorul judiciar pentru a solicita amânarea concedierilor de la Șantierul Naval Mangalia

Ministrul Bogdan Ivan a anunțat că a convocat pentru azi, la sediul Ministerului Economiei, administratorul judiciar pentru a solicita amânarea concedierilor (aproximativ 200 posturi) iminente la Șantierul Naval Mangalia, în urma protestului.

Ministrul Economiei, de vorbă cu sindicaliștii

EMBED CODE Copiază codul de mai jos pentru a adăuga acest clip audio pe site-ul tău.

Știre inițială

Aflat în insolvență, cu datorii de sute de milioane de euro, cu peste 1000 de angajați în șomaj tehnic și peste 250 concediați deja, Șantierul Naval DAMEN Mangalia se confruntă cu o criză majoră. Firma de insolvență nu poate obține comenzi noi pentru că statul român, care deține 51% din acțiunile șantierului nu semnează scrisorile de garanție pentru împrumuturi.

„Statul român dacă preia acțiunile lui Damen preia inclusiv creanțele, datoriile, aproape 500 milioane de euro și statul român nu vrea să plătească suma integrală dacă nu este corectă”, a declarat, pentru Europa FM, liderul sindical Damen Mangalia, Laurențiu Gobeajă.

Situația este dramatică în șantier, doar 200 de angajați au mai rămas pentru mentenanță. Sindicatul Navalistul cere anularea concedierilor și intervenția statului. Și cea mai importantă revendicare:

„Statul român trebuie să își exercite dreptul de preempțiune asupra acțiunilor pe care le deține acționarul minoritar Damen, să devină acționar unic, să administreze o perioadă șantierul până când va găsi un alt investitor interesat”, a mai spus Laurențiu Gobeajă.

O delegație a protestatarilor va fi primită de ministrul Economiei, care ar fi dat asigurări că va veni cu informații importante.

Sursa foto: BNS

Citește și: Mai mulți preoți și ierarhi, sancționați de BOR cu „dojană scrisă” pentru că au îndemnat credincioșii să voteze un anumit candidat la prezidențialele din noiembrie 2024 | AUDIO 


Ultimele stiri
Nicușor Dan: Au fost lucruri pe care nu le-am spus. Cred că e un moment în care, cu…

Președintele Nicușor Dan, conferință de presă la Cotroceni: „Voi răspunde în esență la patru întrebări” | LIVE TEXT…

Spania: Mecanicii de locomotivă intră în grevă după cele două accidente mortale din acest an. Sindicaliștii cer Guvernului…

București: Pompierii intervin pentru stingerea unui incendiu fără flacără izbucnit la un hotel de pe Știrbei Vodă

Încă 130 de kilometri de autostradă și drum expres ar putea fi deschiși până la finalul anului. Ce…

Tulcea: Alertă RO-Alert în estul județului, după detectarea unei drone în apropiere de Sulina. Două avioane F-16 au…

Gorj: Focar de COVID-19 în secția Medicină Internă 1 a Spitalului Județean din Târgu Jiu. Au fost dispuse…

TNB suspendă repetițiile pentru spectacolul „Tartuffe”, pe fondul scandalului legat de angajarea regizorului Felix Alexa | AUDIO

Constanța: Un polițist de 24 de ani, rănit în urma unui accident pe podul de la Agigea în…

Cum verifici la ce fond de pensie privată ești înscris și câți bani ai acumulat la Pilonul 2…



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează