Confidenţialitate


Protest al BNS, astăzi, în Piața Victoriei. Șefii de sindicate îi cer premierului o întâlnire de urgență | AUDIO


Protest al BNS, astăzi, în Piața Victoriei. Șefii de sindicate îi cer premierului o întâlnire de urgență | AUDIO

Sursa foto: Blocul Național Sindical

Miting al bugetarilor în Piața Victoriei. Blocul Național Sindical organizează miercuri, 12 noiembrie, nou protest în fața Guvernului, începând de cu ora 10:00. Peste 1.000 de angajaţi ai serviciilor publice de Ambulanţă din toată ţara se vor număra și ei printre cei care se adună în fața Guvernului.

EMBED CODE Copiază codul de mai jos pentru a adăuga acest clip audio pe site-ul tău.

Sindicaliștii de la BNS sunt nemulțumiți de reforma din administrația centrală și locală. Cer creșterea salariului minim.

Angajații serviciilor publice de Ambulanţă din toată ţara vor protesta și ei astăzi în fața Guvernului. Solicită  – printre altele – aplicarea legii privind recunoaşterea statutului personalului de intervenţie și asigurarea protecţiei echipajelor în timpul intervenţiilor de către personalul Ministerului de Interne.

Federaţia Naţională Sindicală „Ambulanţa” a anunţat, printr-un comunicat de presă, că, din Piaţa Victoriei, protestatarii se vor deplasa la sediile ministerelor Sănătăţii şi Afacerilor Interne.

Blocul Național Sindical – organizatorul protestului a anunțat că după mitingul din Piața Victoriei va fi un marș până în Piața Constituției, la Parlament. Pe traseu, sindicaliștii vor opri în fața mai multor ministere.

Între timp, șefii de sindicate îi cer premierului o întâlnire de urgență.


Ultimele stiri
Proiect: Subvenții de la stat pentru angajarea tinerilor

Proiectul care interzice aducerea de deșeuri în România cu etichetă de haine second-hand, lansat în dezbatere publică

Un autocar plin cu pasageri din Republica Moldova s-a răsturnat în județul Galați. O persoană a murit și…

Hidroelectrica caută director general și director financiar. România a pierdut 12 milioane de euro anul trecut, din cauză…

Beneficii ale postului. Dr. Mihaela Bilic: „Scade inflamația din organism, se reglează tot ce înseamnă metabolism”. Ce spune…

Fotbal: A fost decis lotul care va juca împotriva Turciei în play-off-ul Cupei Mondiale 2026, pe 26 martie…

Sute de germani au mers să vadă operele lui Constantin Brâncuși, expuse la Berlin din martie până în…

Reacția CSM după ce coaliția de guvernare a decis să amâne o serie de drepturi salariale ale magistraților,…

Frații Mocanu, aduși în țară din Italia, sub escorta Poliției Române | AUDIO

Celebrul actor american Chuck Norris a murit. Acesta avea 86 de ani. Mesajul transmis de familia sa: „Un…