Confidenţialitate


Proiecția unui film despre minoritățile sexuale a fost întreruptă de un protest


Proiecția unui film despre minoritățile sexuale a fost întreruptă de un protest

Cu icoane în mâini şi intonând cântece bisericești, câteva persoane au întrerupt, aseară, la Muzeul Țăranului Român din București, proiecția filmului “120 de bătăi pe minut”.

„120 de bătăi pe minut”, regizat de Robin Campillo, a câștigat marele premiu al juriului la Cannes în 2017 şi a fost propus de Franța pentru o nominalizare la premiile Oscar.

Acesta prezintă acțiunile organizației civice ACT UP din Franța anilor 90, privind accesul persoanelor homosexuale infectate cu HIV la tratament.

EMBED CODE Copiază codul de mai jos pentru a adăuga acest clip audio pe site-ul tău.

”Rușine, rușine să vă fie!” – a început să strige un grup de oameni în timpul proiecției filmului ”120 de bătăi pe minut”, de la Muzeul Țăranului Român.

Au urmat cântece religioase.

EMBED CODE Copiază codul de mai jos pentru a adăuga acest clip audio pe site-ul tău.

În imaginile surprinse de cei de la VICE, oamenii spun, cu icoanele în mână, că acest film distruge viața tinerilor din România.

EMBED CODE Copiază codul de mai jos pentru a adăuga acest clip audio pe site-ul tău.

După o jumătate de oră, grupul a fost evacuat din sală de poliție.

Directorul general adjunct al Muzeului Țăranului, Mihai Gheorghiu, care este și președintele comitetului de inițiativă al Coaliției pentru familie, a refuzat să comenteze incidentul. Gheorghiu a fost acuzat în 2013 că s-ar fi aflat în spatele unei manifestații similare, când tot la Muzeul Țăranului a fost întreruptă, de către un grup de creștini naționaliști, proiecția filmului ”The kids are all right”. Scandalagiii de atunci, la fel ca cei de ieri, au făcut remarci homofobe şi au intonat imnul naţional şi cântece bisericeşti.

În schimb, Rețeaua Națională a Muzeelor din România condamnă ”reacțiile isterice și deplasate” care au avut loc la proiecția fimlului ”120 de bătăi pe minut” și face legătura cu manifestația similară petrecută în 2013.

Întrebat dacă există vreo legătură între faptul că directorul general adjunct al muzeului este aceeași persoană care ocupă și o funcție în conducerea coaliției pentru familie, Dragoș Neamu, secretarul general al Rețelei Muzeelor a spus că nu crede în coincidențe.

”Nu cred în coincidențe, mai ales din punct de vedere al acestei teme. Și eu m-am gândit că ar fi un personaj comun și nu pot să mă raportez la ce s-a întâmplat și acum patru ani. Muzeul nu este o instituție religioasă, nu este o biserică, nu este o mănăstire. Un muzeu este un spațiu social, noi suntem o agora, în care se manifestă liber orice formă de exprimare artistică, orice tip de valori. Noi trebuie să fim toleranți față de orice tip de temă care circulă și, mai ales, trebuie să fim adaptați la marile teme contemporane ale societății”, a declarat Dragoș Neamu pentru Europa Fm.

EMBED CODE Copiază codul de mai jos pentru a adăuga acest clip audio pe site-ul tău.

„120 de bătăi pe minut”, regizat de Robin Campillo, a câștigat marele premiu al juriului la Cannes în 2017 şi a fost propus de Franța pentru o nominalizare la premiile Oscar. Acesta prezintă acțiunile organizației civice ACT UP din Franța anilor 90, privind accesul persoanelor homosexuale infectate cu HIV la tratament.

Proiecția filmului va fi reluată, astfel încât toți cei care au plătit biletul, să poată viziona pelicula în liniște, a scris distribuitorul filmului pe pagina de Facebook.

Sursa foto: Facebook – Tudor Giurgiu

 


Ultimele stiri
Sorin Grindeanu: „Mă acuză de blat cu americanii” | Reacții de la București, după dezvăluirile Wall Street Journal

În speranța că trupele americane ar rămâne în Polonia, autoritățile oferă 15.000 de dolari anual pentru fiecare militar…

„O adevărată furtună pe scena politică” | Presa greacă reacționează în scandalul declanșat de ambasadoarea americană la Atena,…

Un avion a aterizat de urgență pe Aeroportul Otopeni, după ce s-a ciocnit cu mai multe păsări în…

Programul de guvernare, depus de Siegfried Mureșan la Parlament: reducerea numărului de parlamentari, eventuala reducere a TVA la…

Dr. Mihaela Bilic, despre „mâncatul preventiv”: „Foamea este o senzație care se educă”

Presa de stat din Rusia a publicat și apoi a șters un articol despre un posibil atac militar…

De ce funcția Free Spins diferă de la un furnizor la altul (P)

România – Suedia, în Nations League, se joacă vineri seară pe arena din Stockholm | AUDIO

Ucraina va putea produce rachete Patriot. Volodimir Zelenski: Trump a luat decizia finală | AUDIO



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează