Confidenţialitate


Proiect inițiat de ALDE, PSD și Pro România pentru anularea amenzilor date în timpul stării de urgență


Proiect inițiat de ALDE, PSD și Pro România pentru anularea amenzilor date în timpul stării de urgență

PSD, ALDE și Pro România, partide care se află în opoziție, dar care dețin majoritatea în Parlament, au inițiat o propunere legislativă ce prevede anularea tuturor amenzilor uriașe, cuprinse între 2.000 și 20.000 de lei, care au fost declarate neconstituționale de către CCR săptămâna trecută.

De asemenea, proiectul vizează și returnarea integrală, la cerere, a sumelor achitate de contravenineți, iar cei care nu au plătit încă amenzile primite nu vor mai fi obligați să o facă.

Totuși, inițiativa legislativă prevede că rămân valabile amenzile date pentru încălcarea măsurilor de izolare la domiciliu și carantină, precum și cele aplicate pentru tulburarea ordinii și liniștii publice.

Propunerea legislativă a fost făcută publică pe Facebook de liderul ALDE, Călin Popescu Tăriceanu, care și-a motivat demersul pe baza deciziei CCR de săptămâna trecută, cea prin care a fost declarată neconstituțională OUG 34/2020, actul normativ prin care limitele amenzilor pe perioada stării de urgență au fost majorate între 2.000 și 20.000 de lei.

”Cei care am făcut acest proiect de lege ne-am bucura dacă el ar fi preluat de către Guvern și transformat într-o Ordonanță de Urgență care să pună capăt acestei teme pentru a ne reîntoarce la ce e important: revenirea la viață!”, a scris Tăriceanu pe Facebook.


Ultimele stiri
Senat: Moţiunea simplă iniţiată de AUR împotriva ministrului Finanţelor – dezbătută şi votată miercuri

Jurnalistul Ovidiu Vanghele nu va mai fi primit la conferințele de presă de la Cotroceni pe motiv că…

Reacții din rândul magistraților, după ce Nicușor Dan le-a cerut dovezi referitoare la abuzurile din justiție. Aceștia acuză…

Nicușor Dan, despre raportul privind anularea alegerilor: „În momentul în care o să îl avem, îmi doresc ca…

Negocierile privind pacea din Ucraina, fără un rezultat anunțat după prima zi. SUA vor ca Europa să participe…

Nicușor Dan explică de ce PNL și USR nu ar fi putut guverna fără un dialog cu PSD,…

Paul Aparaschivei, despre pierderea competitivității României: „Întreaga economie suferă”. România a pierdut 12 poziții în clasamentul global al…

Nicușor Dan: AUR la guvernare ar fi însemnat într-o săptămână retrogradarea ratingului de țară | AUDIO

Nicușor Dan: Au fost lucruri pe care nu le-am spus. Cred că e un moment în care, cu…

Președintele Nicușor Dan prezintă situația financiară a țării. De ce e important ca România să fie pozitiv evaluată…



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează