Confidenţialitate


Proiect: Indemnizația de creștere a copilului, 85% din veniturile mamei. Plafonul maxim de 3.400 de lei, eliminat


Proiect: Indemnizația de creștere a copilului, 85% din veniturile mamei. Plafonul maxim de 3.400 de lei, eliminat

De la 1 iulie, indemnizația de creștere a copilului va fi de 85% din veniturile mamei, indiferent dacă aceasta optează pentru un an sau 2 ani de concediu maternal, așa au decis deputații din Comisia de Muncă. Ei au eliminat plafonul maxim de 3400 de lei pe lună pentru această indemnizație.

Proiectul va merge în plenul Camerei Deputaților, pentru vot final.

Până acum, mamele care optau pentru un an de concediu maternal primeau lunar 85% din veniturile realizate în ultimele 12 luni, dar nu mai mult de 3400 de lei, iar cele care alegeau să stea acasă cu copilul timp de 2 ani primeau maxim 1200 de lei pe lună.

Deputații din comisia de muncă au stabilit că indiferent dacă aleg să stea acasă cu copilul 1 an sau 2, mamele vor primi pe lună 85 la sută din salariu. Indemnizația nu poate fi mai mică de 85 la sută din salariul minim brut pe țară. Ceea ce înseamnă că indemnizația minimă va crește de la 600 de lei cât este în prezent, la peste 1000 de lei.

Nu va mai exista însă o indemnizație maximă de 3400 de lei pe lună, ceea ce va fi în avantajul femeilor cu salarii consistente.

Ministrul Muncii, Ana Costea nu a susținut acest proiect, dar a precizat că dacă documentul va fi aprobat de Parlament, guvernul va căuta fondurile necesare.

”În momentul în care Parlamentul va adopta un act normativ, Guvernul este obligat să emită normle metodologice să pună în aplicare actul normativ adoptat de Parlament”, a spus ministrul Ana Costea.

”Se poate propune ca soluţie imediată adaptarea iniţiativei legislative şi a amendamentelor formulate în următorul sens: renunţarea la cele două opţiuni de concediu şi reglementarea pentru toate situaţiile a concediului până la împlinirea de către copil a vârstei de 2 ani sau 3 ani în cazul copiilor cu dizabilităţi, menţinerea limitei maxime de 3.400 le lei corelativ cu extinderea perioadei de acordare a stimulentului de inserţie cu un an”, a declarat, ministrul Muncii, Ana Costea.

Ea a ţinut să precizeze şi efortul bugetar pentru varianta propusă.

”Pentru această variantă estimăm o creştere de aproximativ 4.000 de beneficiari şi un efort bugetar suplimentar pe 12 luni de aproximativ 180 de milioane de lei, efort bugetar pe care noi l-am calculat şi vi-l putem prezenta în anexa la această susţinere”, a mai spus ministrul Muncii.

Proiectul mai prevede că mamele care aleg să revină la lucru după primul an vor primi un bonus lunar de 50% din indemnizația minimă, adică 500 de lei lunar.

Femeile care vor naște gemeni, tripleți sau multipleți vor avea o indemnizație lunară mai mare cu 85% din salariul minim brut.

 

 

 


Ultimele stiri
Constanța: Incendiu într-un bloc din Năvodari. Un om a fost găsit decedat | AUDIO

Proiectul de OUG care stabilește excepţiile de la măsura privind neplata primei zile de concediu medical, pus în…

Scădere a traficului de mărfuri în Portul Constanța, comparativ cu anii anteriori. Operatorul portuar Alexandru Arcaș numește printre…

Statele Unite acuză China că a făcut teste nucleare secrete și că ar vrea să fie inclusă într-un…

Gorj: Revoltă la Motru, după ce oamenii au rămas fără căldură. Societatea furnizoare nu mai are bani pentru…

Aeroportul Internațional din Suceava va avea un nou terminal. Investiția va trece de 30 de milioane de euro …

Salvați Copiii atrage atenția asupra numărului în creștere de nou-născuți care mor: „Nu avem suficiente investiții” în maternități.…

Șeful Federației Române de Fotbal, Răzvan Burleanu: „Domnul Lucescu se va deplasa în afara țării pentru un al…

Lia Savonea acuză „presiuni indirecte”, după scrisoarea trimisă CCR de premier: „Avertizarea explicită privind pierderea unor fonduri europene…

Apropiați ai lui Robert Negoiță l-au avertizat în chestiunea asfaltărilor ilegale că depășește o limită: „Nimeni nu e…