Confidenţialitate


Progres diplomatic major in privinta Siriei


Proiectul de rezoluţie a intrat deja în dezbaterea Consiliului de Securitate al Naţiunilor Unite, iar un vot ar putea fi dat chiar în această seară. Potrivit proiectului, Consiliul de Securitate poate decide sancţiuni la adresa regimului Bashar al Assad, dacă acesta nu respectă planul de desfiinţare a arsenalului chimic.

Textul nu face referire însă la recurgerea automată la forţă, pentru asta fiind necesară o a doua rezoluţie ONU, ceea ce lasă Rusiei posibilitatea de a-şi folosi dreptul de veto.

Proiectul este agreat şi de celelalte trei state membre permanente ale Consiliului de Securitate: China, Franţa şi Marea Britanie.

Acordul vine dupã săptămâni de negocieri intense. ‘Sperăm că, odată cu această rezoluţie, organizaţia pentru interzicerea armelor chimice şi Naţiunile Unite vor deschide calea îndepărtării şi distrugerii armelor chimice din Siria’, a declarat John Kerry, secretar de Stat al SUA.

Este pentru prima oară de la începutul conflictului din Siria, acum doi ani ani şi jumătate, când membrii Consiliul de Securitate reuşesc să se pună de acord asupra unui text de rezoluţie referitor la această ţară. Toate tentativele precedente au fost blocate de Rusia şi China, ţări care susţin regimul de la Damasc.


Ultimele stiri
Jurnalistul Ovidiu Vanghele nu va mai fi primit la conferințele de presă de la Cotroceni pe motiv că…

Reacții din rândul magistraților, după ce Nicușor Dan le-a cerut dovezi referitoare la abuzurile din justiție. Aceștia acuză…

Nicușor Dan, despre raportul privind anularea alegerilor: „În momentul în care o să îl avem, îmi doresc ca…

Negocierile privind pacea din Ucraina, fără un rezultat anunțat după prima zi. SUA vor ca Europa să participe…

Nicușor Dan explică de ce PNL și USR nu ar fi putut guverna fără un dialog cu PSD,…

Paul Aparaschivei, despre pierderea competitivității României: „Întreaga economie suferă”. România a pierdut 12 poziții în clasamentul global al…

Nicușor Dan: AUR la guvernare ar fi însemnat într-o săptămână retrogradarea ratingului de țară | AUDIO

Nicușor Dan: Au fost lucruri pe care nu le-am spus. Cred că e un moment în care, cu…

Președintele Nicușor Dan prezintă situația financiară a țării. De ce e important ca România să fie pozitiv evaluată…

Spania: Mecanicii de locomotivă intră în grevă după cele două accidente mortale din acest an. Sindicaliștii cer Guvernului…



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează