Confidenţialitate


Programul trenurilor se schimbă duminică, după ora de vară


Programul trenurilor se schimbă duminică, după ora de vară

CFR Călători informează că începând cu data de 31 martie 2019 în activitatea de transport feroviar se va trece la ora oficială de vară, ora 3:00 devenind ora 4:00, dar mersul trenurilor în vigoare nu se va modifica, circulaţia urmând a se efectua conform orarului prevăzut în mersul trenurilor.

“Trenurile de călători vor circula după ora actuală (de iarnă) până în noaptea de 30/31 martie a.c. la ora 3:00, care va deveni ora 4:00. După ora 4:00, trenurile vor pleca la orele din mersul de tren în vigoare, respectând ora oficială de vară. Trenurile de călători aflate în circulaţie după ora 3:00, care devine ora 4:00, îşi vor continua mersul până la staţia de destinaţie, iar în cazul în care orele de plecare ale acestor trenuri se suprapun cu orele normale de plecare în intervalul orar 4:00 – 5:00, trenurile vor pleca în ordinea rangului”, precizează reprezentanţii companiei.

Aceştia menţionează că, având în vedere că şi în ţările vecine trecerea la ora de vară se face în aceeaşi zi de duminică, 31 martie 2019, între staţiile de frontieră cu Republica Moldova, Ungaria, Serbia, Ucraina, Bulgaria, trenurile vor circula după graficele din mersul de tren în vigoare


Ultimele stiri
Filmul „FJORD”, regizat de Cristian Mungiu, a primit cinci nominalizări pentru Premiile Academiei Europene de Film

Două persoane imobilizate de jandarmi la protestul din parcul Izvor, susținut de AUR | Îndemnuri online la violență:…

Guvernul a publicat noua componență a Comisiei pentru Examinarea Investițiilor Străine Directe | Lista membrilor fusese desecretizată de…

România a câștigat definitiv în instanță procesul cu Gabriel Resources, compania canadiană care dăduse statul în judecată pentru…

Un nou atac în apele teritoriale române. O navă străină a fost lovită de o dronă aeriană, la…

S-a dat startul sărbătorilor de iarnă în centrul Sibiului. Mii de persoane au petrecut în Piața Mare la…

Dr. Mihaela Bilic avertizează asupra exceselor alimentare în Postul Crăciunului: „Uleiul în post este o altă capcană” |…

Turcia vrea să construiască un cablu submarin prin Marea Neagră pentru transportul energiei electrice către România | AUDIO

Stațiunile de cercetare vitivinicolă, afectate de subfinanțare. La Drăgășani au mai rămas doar trei cercetători | AUDIO

Motru: Primăria pregătește centrale pe gaz pentru școlile rămase fără încălzire | AUDIO



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează