Confidenţialitate


Programul înghețat: “Masă caldă pentru elevi”


Programul înghețat: “Masă caldă pentru elevi”

Guvernul a aprobat vineri normele metodologice de aplicare a ordonantei 72/2016 care introduce programul “Masă caldă pentru elevi” – programul pilot prin care preşcolarii şi elevii din 50 de unităţi de învăţământ vor primi o masă caldă. Rolul mesei calde este de a stimula prezența la clasă și de a reduce abandonul școlar în rândul elevilor afectați de sărăcie.

În loc de un corn și un pahar cu lapte, copiii vor primi fie mâncare caldă, gătită, fie un pachețel cu hrană,  în valoare de 7 lei. Banii vin de la bugetul național, însă autoritățile locale au libertatea de a majora suma.

Programul a fost adoptat prin ordonață de urgență anul trecut, în luna octombrie, iar banii necesari, 1,4 milioane de lei, au fost deja alocați. În zadar, însă. Cabinetul Cioloș a dat doar ordonanța, nu și normele de aplicare. În lipsa acestor norme, masa caldă a înghețat.

Există însă și unități de învățământ care nu au așteptat decizii de la centru pentru a face ceva în favoarea elevilor. Colegiul Cantemir Vodă este un astfel de exemplu. Aici, contra cost deocamdată, sute de elevi pot lua prânzul zilnic.

EMBED CODE Copiază codul de mai jos pentru a adăuga acest clip audio pe site-ul tău.

Care este situația în școlile din țară incluse în proiect?

La Piteşti, 800 de elevi ai Liceului “Dacia” aşteaptă ca programul să fie pus în aplicare. Unitatea de învăţământ îndeplineşte toate condiţiile pentru a derula acest proiect. Are cantină de peste  150 de locuri, complet renovată, cu avize de funcţionare valabile. În absența metodologiei, proiectul nu a fost pus în practică.

În județul Mureș, o singură școală  a fost inclusă în programul pilot de asigurare a unei mese calde pentru elevi, însă nici aceasta nu a trecut la fapte. Este vorba despre Liceului Tehnologic din localitatea Band unde învață 800 de elevi.

În județul Vrancea, primăria comunei Paltin a  luat-o înaintea Guvernului. Elevii școlii generale primesc la prînz o masă caldă, pe cheluiala Primăriei.  70 de școlari din satele Ghebari, Prahuda, Țepa și Vîlcani parcurg zilnic cite 8-10 km pentru a merge la școala din centrul comunei Paltin.

EMBED CODE Copiază codul de mai jos pentru a adăuga acest clip audio pe site-ul tău.

Care sunt șansele ca programul “Masă caldă pentru elevi” să devină rapid realitate și chiar să se extindă?  Anca Grădinaru l-a intervievat pe secretarul de stat pentru Învățământ preuniversitar, Liviu Pop.

EMBED CODE Copiază codul de mai jos pentru a adăuga acest clip audio pe site-ul tău.

 

 


Ultimele stiri
Căpitanul echipei naționale, Nicolae Stanciu, despre meciul cu Turcia din barajul pentru CM 2026: Vom trata meciul ca…

Tot mai mulți arădeni aleg transportul public: „Sunt mai pline din cauza scumpirii motorinei și benzinei”. Cel mai…

DEȘTEPTAREA: Casă pe mare – Sute de oameni s-au înscris deja pentru croaziera de 15 ani

Măsurile pe care Guvernul vrea să le ia pentru a atenua creșterile de prețuri la pompă implică anumite…

Australia și Uniunea Europeană au semnat un acord de comerț liber, după opt ani de negocieri. Care sunt…

Pentagonul restricționează accesul presei. Jurnaliștii vor avea acces în interiorul clădirii doar însoțiți de personal autorizat

Activitatea de gardă, considerată timp de lucru și luată în calcul la stabilirea vechimii în muncă și în…

Columbia: Peste 60 de morți și zeci de răniți după ce un avion militar de tip Hercules s-a…

Apă gratuită în instituții publice, inclusiv în spitale, școli, metrou, aeroporturi și gări, prevede un proiect de lege…

Şedinţă extraordinară de Guvern. Pe agendă – măsuri de protejare a economiei şi populaţiei pe durata crizei carburanţilor