Confidenţialitate


Programul “Electric Up”: Patronii din HoReCa ar putea primi bani pentru panouri fotovoltaice și pentru stații de încărcare a mașinilor electrice


Programul “Electric Up”: Patronii din HoReCa ar putea primi bani pentru panouri fotovoltaice și pentru stații de încărcare a mașinilor electrice

Guvernul discuta în ședința de azi programul “Electric Up”, prin care unii patroni din domeniul HORECA primesc până la 100.000 de euro pentru instalarea de panouri fotovoltaice sau de stații de încărcare pentru mașini electrice. Proiectul de Ordonanță de Urgență a fost pus în dezbatere publică.

Programul este destinat întreprinderilor mici și mijlocii din domeniul hotelurilor și restaurantelor. Firmele vor fi ajutate să-și producă energia electrică necesară consumului propriu prin intermediul unor panouri fotovoltaice și sunt încurajate să se doteze cu staţii de reîncărcare de 22 KW pentru vehicule electrice şi electrice hibrid plug-in.

Pentru această, Guvernul le acordă 90% din valoarea cheltuielilor eligibile. Bugetul total al programului “Electric Up“ este de 476 milioane lei în primul ciclu de finanțare. Modificarea sumei într-un nou ciclu de finanțare va fi aprobată prin ordin al Ministrului Economiei, Energiei și Mediului de Afaceri.


Ultimele stiri
S-a încheiat greva generală din Spania. Aproape 4 milioane de muncitori au ieșit în stradă. Au fost ciocniri…

Patru rase de câini ciobănești românești sunt pe cale de dispariție. Asociația HAITA face demersuri pentru înscrierea în…

lorin Stoian, antreprenorul care a transformat o fermă de familie într-o afacere cu peste 900 de hectare: „Ochiul…

Ce spune Mihai Jurca despre scandalul contractelor din programul SAFE cu Rheinmetall, interzicerea lui Vanghele la Cotroceni și…

Eurostat: Românii, pe locul cinci în UE la incapacitatea de a-și acoperi cheltuielile neprevăzute | AUDIO

Lucia Sabrina Papa, prima femeie nevăzătoare din Italia care se pregătește să devină pilot | AUDIO

Marșul Independenței din Varșovia, organizat pe fondul tensiunilor cu guvernul lui Donald Tusk. Naționaliștii protestează față de criza…

George Simion îi răspunde lui Nicușor Dan după criticile la adresa AUR: „Suntem țintă acum într-un plan pentru…

Concluzii după a doua zi de negocieri Rusia-Ucraina-SUA la Abu Dhabi: acord pentru un schimb de prizonieri. Diferențele…

ISU Dâmbovița: Nu mai sunt scurgeri de gaze la stația GPL din localitatea Cornești. Se fac măsurători în…



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează