Sunt vizați în special consumatorii de droguri, pot beneficia de consiliere și starea lor poate fi monitorizată.
Numele patronului companiei ASTRA Asigurări apare în dosarul în care cei 4 judecători de la Tribunalul București, acuzați de luare…
Cu doar câteva zile înainte de termenul de declarare şi plată, există încă numeroase neclarităţi legate de aplicarea acestei taxe.
Dan Șova a precizat că prima dintre ele - Autostrada Bacău-Paşcani - va fi construită prin fonduri de coeziune.
Secretarul de stat american John Kerry nu crede că acest pas va avea vreun impact semnificativ asupra Ucrainei.
Vizita vicepreședintelui american Joe Biden în țara noastră s-a încheiat cu un mesaj clar adresat clasei politice și nu numai:…
Hidrologii estimează că debitul apei va atinge, la intrarea în ţară, un nivel maxim de la 13.500 de metri cubi…
Autoproclamata 'Republică Populară Donețk' a cerut astăzi, în mod 'oficial' ca Rusia să îi recunoascî independența față de Ucraina. Cererea…
Pe de altă parte, italienii vor vota ultimii întrucât secțiile din Peninsulă se închid duminică la orele 23.00.
Potrivit premierului, 3.500 de kilometri de drum au fost distruși de apele care s-au revărsat.