Confidenţialitate

Profesorul Cristian Preda: „Iohannis mizează pe discreția doamnei Deca. Nu s-a îndreptat către cineva din lumea universitară” | AUDIO

Profesorul Cristian Preda, decanul Facultății de Științe Politice a Universității București, a fost invitatul Adrianei Nedelea în emisiunea „Piața Victoriei” de la Europa FM. Cine este Ligia Deca și ce provocări va avea odată cu noua funcție – de ministru al Educației? Conform profesorului Cristian Preda, intrarea în lumea politică înseamnă și rezolvarea unor dileme, iar prima dilemă cu care se confruntă Ligia Deca este „aceea că va fi subordonată unui premier care este acuzat de plagiat”.

„E un profil foarte nou, dacă ne uităm în trecut, iar asta poate să fie pentru noi un semn bun, dar, dacă observăm, este o apropiată a președintelui – nu a ales pe cineva nici măcar din Partidul Național Liberal, nu este membru de partid. Asta poate fi văzut ca un avanatj, dar asta arată și că PNL nu oferă mare lucru”, a explicat Cristian Preda.

Cine este Ligia Deca: Studii și parcurs profesional

„Pe de altă parte, dacă ne uităm la cariera doamnei Deca, vedem că ea este diferită pentru că nu e cineva care vine din interiorul acestui sistem de educație. Dânsa a fost studentă eminentă la Academia Navală de la Constanța – a făcut studii și de licență și de master. Are un master în Management Portuar – este o chestiune foarte serioasă, este onorabil”, a spus profesorul Cristian Preda.

„După studii, sau în timpul studiilor, și după studii, ea s-a angajat în mișcarea studențească. A fost activistă în organizațiile studențești. Când eram consilierul președintelui pentru educație, am primit-o ca activistă pentru drepturile studenților. Din poziția de activistă, pe care a făcut-o și la nivel european – a fost la un moment dat într-un consorțiu al Asociației Europene, căpătând astfel o dimensiune nu doar națională, ci și europeană. A devenit funcționară în birourile de la București ale diverselor instituții care gestionau proiecte, expertize. Din activistă pentru drepturile studenților s-a făcut funcționară, după care a devenit consilier al președintelui”, a adăugat Cristian Preda.

„Doctoratul pe care l-a făcut într-o universitate tânără, dar bună, din Luxemburg, este făcut după ce a apucat această carieră de funcționar. Nu am avut, din ’90 încoace, un ministru care să înceapă ca activist pentru drepturile studenților, care să devină înalt funcționar cu poziție de demnitar al statului – consilier predizențial – și apoi să fie numit ministru”, a mai spus profesorul Cristian Deca.

Cristian Preda: „Prima dilemă pe care o are este aceea că va fi subordonata unui premier care este acuzat de plagiat”

„Klaus Iohannis nu s-a îndreptat către cineva din lumea universitară, cum erau figuri cunoscute – profesorul Miclea de la Cluj sau profesorul Dumitru Mircea. […] Domnul Iohannis mizează pe discreția doamnei Deca. Pentru că dacă veți încerca să vedeți ce crede doamna Deca despre educație, nu veți auzi vocea ei. Dânsa s-a exprimat cu mare grijă, dar în calitate de apropiat, colaborator al președintelui, care a girat alcătuirea unor rapoarte. Noi nu știm, de fapt, ce crede doamna Deca. Nu a fost într-o situație în care să știm care sunt viziunile ei pedagogice. E un funcționar – departe de mine ideea de a da cu piatra, dar trebuie să știm de unde plecăm”, a explicat profesorul Cristian Preda la Europa FM.

„Dânsa are această intrare în lumea politică și va trebui să rezolve dileme care sunt mai ușor de rezolvat când ai o experiență politică. La experiență politică este zero. Prima dilemă pe care o are este aceea că va fi subordonata unui premier care este acuzat de plagiat. Și ca ministru al Educației, va trebui să răspundă. Iar prima întrebare pe care va trebui să o ia în seamă este inevitabil – lumea așteaptă cu sufletul la gură – ce-i va spune premierului Ciucă”, a mai spus Cristian Preda la Europa FM.

Ascultă mai jos întreaga emisiune „Piața Victoriei”

EMBED CODE Copiază codul de mai jos pentru a adăuga acest clip audio pe site-ul tău.

Sursa Foto: Inquam Photos / Octav Ganea

Citește și: Președintele României a semnat decretul prin care Ligia Deca preia funcția de ministru al Educației. Cine este Ligia Deca? S-a ocupat de proiectul „România educată” al lui Iohannis