Confidenţialitate



Prof. Cristian Preda: „Numirea unui militar nu este decât un pas suplimentar către o surpare a regimului politic”


Prof. Cristian Preda: „Numirea unui militar nu este decât un pas suplimentar către o surpare a regimului politic”

Într-o Ediție Specială la Europa FM, cu Alice Iacobescu și Cătălin Striblea, profesorul și politologul Cristian Preda a analizat decizia luată de Klaus Iohannis după consultările care au avut loc în cursul zilei de joi, 21 octombrie 2021, consultări la finalul cărora Nicolae Ciucă a fost desemnat prim-ministru.

„În opinia mea, este o debusolare totală în interiorul PNL. Consider că această debusolare are o cauză, aceea fiind prezidențializarea partidului, faptul că deciziile nu sunt luate în interiorul PNL ascultând diverse facțiuni și punând pe masă diversele soluții, ci primind ceea ce vrea, într-un moment sau altul, președintele. Este un lucru regretabil pentru că președintele Iohannis nu are experiență politică semnificativă, vreau să zic în sensul unei experiențe de partid, ci pare că s-a aventurat pe un teren în care schimbă deciziile și strategiile într-un mod straniu.

Cred că avem o serioasă problemă de articulare a sistemului politic, iar numirea unui militar nu este decât un pas suplimentar către o surpare a regimului politic. Îmi măsor vorbele, dar cred că România de azi are dreptul la un regim civil și la un regim care să fie legat de valorile statului de drept. În care dezbaterea, nu ordinele, în care dialogul, nu alinierea să fie regula”, a explicat Crstian Preda la Europa FM.

„Eu privesc chestiunea dintr-o perspectivă istorică. Într-o perioadă similară din perspectiva stării sanitare, la finalul Primului Război Mondial, nu aveam covid, ci ciumă și holeră, soluția a fost Generalul Averescu. A fost un dezastru.

În, 1940, soluția găsită de Carol în fața debusolării produse de al Doilea Război Mondial a fost Generalul Antonescu. A fost un dezastru pentru țară. La fel, a fost un dezastru pentru țară numirea Generalilor Rădescu și Sănătescu la sfârșitul celui de-al Doilea Război Mondial.

România nu trebuie să revină la o cultură politică în care-și găsește salvatorii printre generali. Suntem azi o țară membră a Uniunii Europene și dacă vrem o viață mai bună decât în secolul trecut, trebuie să gândim în termenii unui regim civil, în termenii unei competiții politice și a unui dialog democratic. Un președinte slab numește un general care să ne încoloneze. Este inacceptabil”, a adăugat Cristian Preda la Europa FM.

Citește și: Prof. Cristian Preda, după desemnarea lui Nicolae Ciucă în poziția de prim-ministru: „Trebuie să fim atenți la poziția UDMR și la cum va proceda PSD”.

Sursa Foto: Inquam Photos


Ultimele stiri
Nicușor Dan, despre raportul privind anularea alegerilor: „În momentul în care o să îl avem, îmi doresc ca…

Negocierile privind pacea din Ucraina, fără un rezultat anunțat după prima zi. SUA vor ca Europa să participe…

Nicușor Dan explică de ce PNL și USR nu ar fi putut guverna fără un dialog cu PSD,…

Paul Aparaschivei, despre pierderea competitivității României: „Întreaga economie suferă”. România a pierdut 12 poziții în clasamentul global al…

Nicușor Dan: AUR la guvernare ar fi însemnat într-o săptămână retrogradarea ratingului de țară | AUDIO

Nicușor Dan: Au fost lucruri pe care nu le-am spus. Cred că e un moment în care, cu…

Președintele Nicușor Dan prezintă situația financiară a țării. De ce e important ca România să fie pozitiv evaluată…

Spania: Mecanicii de locomotivă intră în grevă după cele două accidente mortale din acest an. Sindicaliștii cer Guvernului…

București: Pompierii intervin pentru stingerea unui incendiu fără flacără izbucnit la un hotel de pe Știrbei Vodă

Încă 130 de kilometri de autostradă și drum expres ar putea fi deschiși până la finalul anului. Ce…



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează