Confidenţialitate


Procesatorii de lapte spun că nu mai fac față cererii de pe piață. În Vrancea, elevii nu vor mai primi lactatele din programul pentru școli | AUDIO


Procesatorii de lapte spun că nu mai fac față cererii de pe piață. În Vrancea, elevii nu vor mai primi lactatele din programul pentru școli | AUDIO

Efect neașteptat al secetei din acest an, dar și a creșterii prețurilor: procesatorii de lapte nu mai fac față cererii de pe piață, iar cei care au contracte de furnizare în școli, în cadrul programului Laptele și cornul, au cerut rezilierea contractelor.

Se întâmplă în mai multe județe, printre care și Vrancea, unde din 5 octombrie elevii nu vor mai primi lactatele din programul laptele și cornul.

Firma care avea contract încheiat cu Consiliul Județean Vrancea pentru furnizarea laptelui în școlile din județ în programul „Laptele și cornul” a cerut rezilierea contractului.

Iar din 5 octombrie, elevii nu vor mai primi în pauză decât produsele de patiserie, fără lapte.

Producătorul a transmis că nu mai face față cererii de pe piață, care e la fel de mare cum era și până acum. A scăzut însă capacitatea de producție.

Administratorul public al județului Vrancea, Adrian Crețu, spune că factorii invocați sunt pe de o parte seceta, care a dus la sacrificarea animalelor, dar și scumpirile din ultima vreme:

„Producătorii de lapte nu fac față solicitărilor, foarte multe animale au fost sacrificate, au fost folosite pentru producția de carne în loc să rămână pentru lapte.”

Autoritățile din Vrancea spun că în această situație sunt și alte județe. Consiliul Județean va scoate la licitație cât de repede se va putea contractul pentru furnizarea laptelui în școli.

Autoritățile vor încerca însă o altă modalitate de atribuire. Adrian Crețu:

„Să putem da acces și producătorilor mai mici, să putem acoperi mai multe zone tocmai pentru a nu opri furnizarea pe întreg județul Vrancea.”

În școli va continua furnizarea celorlalte produse, respectiv cele de panificație și mere.

EMBED CODE Copiază codul de mai jos pentru a adăuga acest clip audio pe site-ul tău.

Citește și: Viitoarea autostradă a Moldovei închide una dintre cele mai mari ferme de vaci. Laptele bio nu va mai avea acest statut din cauza poluării | AUDIO

Foto: Shutterstock


Ultimele stiri
Va supraviețui guvernul Bolojan? Consultantul politic Valeriu Turcan: „Coaliția se află în pragul destrămării”. PSD este nemulțumit că…

Neamț: Două autoturisme s-au ciocnit pe DN 15D, în comuna Dulceşti. Patru oameni și-au pierdut viața

Stil și durabilitate în curtea școlii și cum găsești pantofi fete care să reziste la joacă și activități…

Cum se schimbă moda atunci când confortul devine primul criteriu de stil (P)

A fost desemnată Aroma Anului de înghețată. Se numește „Melody” și este o combinație cremoasă de ricotta, fistic…

Regizoarea Ada Lupu Hausvater este noul director al Teatrului Național din București | AUDIO

Piața Victoriei. România intră într-o combinație periculoasă: criză economică, tensiune politică și instabilitate externă. Invitat este consultantul politic…

București: Începând cu 1 mai, ar putea fi eliminate parcările gratuite pentru jurnaliști și pentru autoturismele electrice și…

Sibiu: La Spitalul Județean, pacienții urmează programe de recuperare cu ajutorul roboților. Terapeut: „Putem exersa mai multe lucruri…

Înalta Curte suspendă Comitetul pentru analiza și revizuirea legislației din domeniul justiției, înființat la inițiativa premierului Ilie Bolojan.…