Confidenţialitate


Primul zbor între Europa și Australia fără escală


Primul zbor între Europa și Australia fără escală

Primul zbor direct, fără escală, al unui avion de pasageri între Australia şi Marea Britanie a plecat sâmbătă din Perth cu destinaţia Londra, scurtând la 17 ore şi 20 de minute faimoasa “Kanguroo Route”, a anunţat compania australiană Qantas.

Zborul istoric este asigurat de avion Boeing 787 Dreamliner, care transportă peste 200 de pasageri precum şi 16 membri ai echipajului, în frunte cu comandantul de bord Lisa Norman.

În momentul lansării ‘Kanguroo Route’, în anul 1947, un avion a avut nevoie de patru zile şi nouă escale între Sydney şi Londra.

Cu o lungime de 14.498 de kilometri, noua legătură se clasează pe locul al treilea în funcţie de distanţa parcursă în timpul unui zbor comercial.

Este de asemenea cel mai lung zbor efectuat până acum de un avion Dreamliner, notează Agerpres.

Această nouă legătură se înscrie într-un ambiţios proiect al Qantas de a creşte numărul zborurilor pe distanţe foarte lungi, inclusiv la un moment dat cele între coasta de est a Australiei şi Europa, intitulat ‘Project Sunrise’. Directorul general de la Qantas, Alan Joyce, a estimat anul trecut că acest zboruri ar constitui “ultima frontieră pentru aviaţia mondială”.

Unii pasageri vor fi dotaţi cu aparate speciale care le vor permite cercetătorilor de la Universitatea din Sydney să strângă date cu privire la somnul, activitatea cerebrală, poziţie, ocupaţii precum şi gradul lor de hidratare în timpul zborurilor.

În prezent recordul în materie de zboruri comerciale este deţinut de cursa Doha-Auckland asigurată de Qatar Airways (14.535 kilometri în 17 ore şi 40 de minute), urmată de cursa Dubai-Auckland a Emirates Airlines (14.200 kilometri în 17 ore şi 20 de minute), cursa Los Angeles-Singapore a United Airlines (14.100 kilometri în 17 ore şi 20 de minute) şi cea pe ruta Sydney-Dallas a companiei Qantas (13.800 kilometri). Între 2004 şi 2013, compania Singapore Airlines a asigurat cu un avion Airbus A340 zboruri pe o distanţă de peste 15.000 de kilometri între Singapore şi New York, oprită din motive de costuri.


Ultimele stiri
Amenințare cu bombă într-un tren spre Brașov. Un bărbat a fost amendat cu 4 mii de lei |…

Mihaela Bilic, avertisment de Black Friday: De ce nu ar trebui să cumpărăm alimente doar pentru că sunt…

Tatăl lui Meghan Markle, arestat în SUA pentru deținere de materiale pornografie cu minori, inclusiv fotografii cu el…

Judecătorul Costin Andrei Stancu a demisionat de la conducerea Curții de Apel Pitești, după ce a fost sancționat…

Noi reguli pentru motociclete și mopede, în vigoare din 6 noiembrie. Autoritățile locale, obligate să amenajeze locuri de…

Constanța: Zeci de percheziții în cadrul Operațiunii Jupiter. 15 persoane, între care doi minori, sunt anchetate pentru furt,…

Președinta CCR: „Hotărârea Curții Constituționale a României din decembrie 2024 a atras atenția lumii întregi cu privire la…

Alexandru Nazare cere instituțiilor să reducă cheltuielile și să comaseze agenții: „Nu-mi doresc să fim din nou forțați…

România, pe locul al patrulea în UE la cele mai mici salarii medii anuale. Cât câștigă românii față…

Maramureș: Conflict între doi medici la Spitalul din Borșa: o doctoriță a obținut ordin de protecție împotriva coordonatorului…



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează