Confidenţialitate


Primul burger din carne artificiala


În această după-amiază, într-un restaurant din Londra va fi pregătit şi servit primul burger cu carne artificială. Costa 290.000 de euro.

Carnea provine din celule stem prelevate de la bovine şi dezvoltate în laborator.

Carnea artificială este creaţia unei echipe de cercetători olandezi, de la Universitatea din Maastricht. Nu are gust sau miros, aşa că savanţii i-au adăugat caramel, șofran şi pesmet, iar pentru culoare suc de sfeclă roşie.

Burgerul va fi pregătit chiar de şeful echipei de savanţi.

Un jurnalist va gusta primul burgerul şi sponsorul proiectului.

Carnea de laborator fi un câştig şi pentru mediu, având în vedere că sectorul creşterii bovinelor este răspunzător de o cincime din emisiile de gaze cu efect de seră la nivel mondial, mai mult decât poluarea produsă de automobile. Acesta ar putea fi începutul unei revoluţii alimentare pentru omenire.

Vegetarienii şi militanţii pentru drepturile animalelor nu pot decât să se bucure că a fost inventată carnea artificială. În schimb, mulţi se întreabă care sunt riscurile consumului pentru sănătatea oamenilor. Succesul noului produs depinde de cât de mult seamănă ca gust şi textură cu originalul.

Carnea de laborator ar putea ajunge în supermarketuri în 10 sau 20 de ani. Dar asta numai dacă autorităţile vor stabili că produsul este sigur pentru consum şi că are o valoare nutriţională similară cu cea a cărnii naturale.


Ultimele stiri
Senat: Moţiunea simplă iniţiată de AUR împotriva ministrului Finanţelor – dezbătută şi votată miercuri

Jurnalistul Ovidiu Vanghele nu va mai fi primit la conferințele de presă de la Cotroceni pe motiv că…

Reacții din rândul magistraților, după ce Nicușor Dan le-a cerut dovezi referitoare la abuzurile din justiție. Aceștia acuză…

Nicușor Dan, despre raportul privind anularea alegerilor: „În momentul în care o să îl avem, îmi doresc ca…

Negocierile privind pacea din Ucraina, fără un rezultat anunțat după prima zi. SUA vor ca Europa să participe…

Nicușor Dan explică de ce PNL și USR nu ar fi putut guverna fără un dialog cu PSD,…

Paul Aparaschivei, despre pierderea competitivității României: „Întreaga economie suferă”. România a pierdut 12 poziții în clasamentul global al…

Nicușor Dan: AUR la guvernare ar fi însemnat într-o săptămână retrogradarea ratingului de țară | AUDIO

Nicușor Dan: Au fost lucruri pe care nu le-am spus. Cred că e un moment în care, cu…

Președintele Nicușor Dan prezintă situația financiară a țării. De ce e important ca România să fie pozitiv evaluată…



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează