Confidenţialitate


Primii turişti spaţiali ai capsulei SpaceX au revenit pe Terra


Primii turişti spaţiali ai capsulei SpaceX au revenit pe Terra

Primii 4 turişti spaţiali ai capsulei SpaceX au revenit pe Terra, sâmbătă seară, după ce au petrecut 3 zile în spaţiu, încununat cu succes prima misiune orbitală din istorie fără astronaut profesionist la bord, relatează France Presse.

Capsula Dragon a rezistat coborârii vertiginoase datorită scutului său termic, apoi a fost frânată de patru paraşute uriaşe. Amerizarea în Oceanul Atlantic, în largul coastelor Floridei, a avut la ora prevăzută, 23.06 GMT (19.06 ora locală).

“A fost o călătorie deosebită pentru noi şi asta abia începe”, a spus căpitanul, miliardarul Jared Isaacman, la scurt timp după amerizare, al cărui scop a fost să deschidă mai mult porţile spaţiului.

O navă a companiei SpaceX a recuperat apoi capsula, înainte ca trapa să fie deschisă. Cei patru pasageri, cu zâmbete până la urechi şi fluturându-şi braţele în aer în semn de bucurie, au ieşit după aceea unul câte unul, notează Agerpres.

Ei urmau să fie transportaţi cu elicopterul la Centrul Spaţial Kennedy, de unde au decolat miercuri seara cu o rachetă Falcon 9, şi unde se vor reîntâlni cu familiile lor.

“Felicitări, Inspiration4”, a scris pe Twitter după amerizare Elon Musk, patronul SpaceX, folosind numele oficial al misiunii.

Cei patru novici – Jared Isaacman, care a închiriat misiunea, şi alţi trei americani – au petrecut trei zile pe orbită în jurul Pământului, călătorind dincolo de Staţia Spaţială Internaţională (ISS), până la 590 kilometri altitudine.

Zburând cu o viteză de aproximativ 28.000 kilometri pe oră, ei au înconjurat globul de peste 15 ori în fiecare zi.

Scopul declarat al misiunii a fost acela de a marca un moment de cotitură în democratizarea spaţiului, demonstrând că de acum Cosmosul este la fel de accesibil echipajelor care nu au fost selectate şi pregătite de ani de zile, aşa cum sunt astronauţii.

Jared Isaacman, în vârstă de 38 de ani, este patronul unei companii de servicii financiare şi un pilot experimentat. El a plătit SpaceX zeci şi zeci de milioane de dolari pentru a trăi aceste momente (preţul exact nu a fost dezvăluit).

El a oferit trei locuri unor necunoscuţi: Hayley Arceneaux, asistentă medicală de 29 de ani devenită americanca cea mai tânără care a mers vreodată în spaţiu, Sian Proctor, o geoloagă de 51 de ani, şi Chris Sembroski, 42 de ani, un veteran al forţelor aeriene americane.


Ultimele stiri
Proiect: Subvenții de la stat pentru angajarea tinerilor

Proiectul care interzice aducerea de deșeuri în România cu etichetă de haine second-hand, lansat în dezbatere publică

Un autocar plin cu pasageri din Republica Moldova s-a răsturnat în județul Galați. O persoană a murit și…

Hidroelectrica caută director general și director financiar. România a pierdut 12 milioane de euro anul trecut, din cauză…

Beneficii ale postului. Dr. Mihaela Bilic: „Scade inflamația din organism, se reglează tot ce înseamnă metabolism”. Ce spune…

Fotbal: A fost decis lotul care va juca împotriva Turciei în play-off-ul Cupei Mondiale 2026, pe 26 martie…

Sute de germani au mers să vadă operele lui Constantin Brâncuși, expuse la Berlin din martie până în…

Reacția CSM după ce coaliția de guvernare a decis să amâne o serie de drepturi salariale ale magistraților,…

Frații Mocanu, aduși în țară din Italia, sub escorta Poliției Române | AUDIO

Celebrul actor american Chuck Norris a murit. Acesta avea 86 de ani. Mesajul transmis de familia sa: „Un…