Confidenţialitate

Primele ninsori la munte. Traficul a fost restricționat pe Transalpina

Ninsoarea creează deja probleme în zona montană din județul Argeș. Pe Transfăgărășan, o mașină a derapat din cauza zăpezii depuse pe carosabil.

Autoturismul nu era echipat cu anvelope de iarnă. La peste 1.700 de metri, stratul de zăpadă ajunge chiar și la 10 centimetri.

Potrivit salvamontiștilor, în zona montană înaltă din Argeș ninge încă de ieri. Aceștia îi sfătuiesc pe șoferii care vor să traverseze Transfăgărășanul să fie pregătiți corespunzător.

”Conducătorii auto dacă își doresc să traverseze Trasfăgărășanul zilele acestea e bine să o facă cu mașina echipată de iarnă. Dacă sunt surprinși de zăpadă fără tot ceea ce le trebuie – anvelope de iarnă și lanțuri antiderapante – e posibil să aibă probleme”, a declarat șeful Salvamont Argeș, Ion Sănduloiu.

De altfel o mașină a avut probleme, în această dimineață, pe Transfăgărșan. Șoferul a fost ajutat de drumari.

”Nu a mai putut să mai meargă pentru că derapa. Oamenii încă nu și-au echipat mașinile pentru iarnă și, vă dați seama, atunci când intri într-o zonă de genul acesta, de la 1.800 de metri în sus este climat subpolar, deci trebuie să te aștepți…câteodată și vara se întâmplă așa ceva”, a mai spus Ion Sănăduloiu.

Salvamontiștii au sfaturi și pentru turiștii care se aventurează pe munte în aceste zile.

”Turiștii trebuie să fie conștienți de faptul că le trebuie deja echipament de iarnă. Asta înseamnă colțar, bețe de schi etc. Fiecare turist trebuie să aibă o lanternă cu baterii proaspete în rucsac  pentru că ziua a început să se micșoreze. Deja la ora  19.00 este întuneric”, a precizat Ion Sănduloiu.

 

Probleme și în Sibiu

Strat de zăpadă s-a depus și la Bâlea Lac, unde ninge în continuare. Stratul de zăpadă măsoară 15 cm. Fulguielile ar putea ajunge și în stațiunea Păltiniș iar ploile din zonele joase din județul Sibiu ar putea continua până diseară.

Miercuri dimineață, la ora 9.00 în Sibiu se înregistrau 6 grade Celsius în zona Aeroportului. La Bâlea Lac erau minus 4 grade Celsius şi ninsoare. La noapte minima va fi de minus 1 grad în Sibiu, minus 5 grade la Păltiniș și minus 8 la Bâlea Lac.

Trafic restricționat pe Transalpina

De asemenea, traficul rutier este restricționat pe Transalpina din cauza viscolului şi a zăpezii.

Traficul pe sectorul cuprins între Rânca și Obârșia Lotrului a fost închis pentru mașinile care nu sunt echipate pentru sezonul rece.

În zonă a nins și este viscol. Zăpada depusă pe carosabil a ajuns la un strat de 3-5 cm. Echipaje pentru deszăpezire din Gorj şi Vâlcea intervin pe respectivul sector.

Poliția din Gorj atrage atenția: cei care vor fi prinși că intră pe Transalpina fătă să aibă mașinile dotate corespunzător vor fi sancționați cu 9 până la 20 de puncte de penalizare și le vor fi reținute certificatele de înmatriculare. Până în seara de 6 octombrie, la ora 23.00, în județul Gorj sunt așteptat ploi însemnate cantitativ, răcire accentuată, intensificări ale vântului și ninsori la munte.

Prima ninsoare în Pasul Tihuța

A căzut prima ninsoare și în Pasul Tihuța, dar și în Munții Rodnei, iar temperatura a scăzut sub zero grade Celsius.

În Pasul Tihuța, situat între Bistrița-Năsăud și Suceava, mai multe echipaje de deszăpezire au fost trimise în zonă.

Este afectată de ninsori și trecerea din Bistrița-Năsăud spre Maramureș, pe DN 17 D, în zona Pasului Șetref, însă acolo nu a fost necesară intervenția cu utilaje.

Ninsoare și în Munții Rodnei, unde temperaturile sunt negative.

Zona de munte a județelor Bistriţa-Năsăud și Maramureş se află, până la 12.00, sub avertizare COD GALBEN de vreme rea. La altitudini de peste 1000 de metri, vântul va viscoli zăpada iar vizibilitatea va scădea simțitor.