Confidenţialitate


Primarul Timișoarei, în izolare


Primarul Timișoarei, în izolare

Primarul orașului Timișoara a intrat în izolare, miercuri, după ce doi colaboratori ai săi au fost testați pozitiv la infecția cu SARS-CoV-2.

„Zilele următoare voi lucra de acasă pentru că doi dintre colegii mei au fost confirmați cu Covid-19. Este vorba despre secretarul Primăriei Caius Șuli și viceprimarul Ruben Lațcău. Am făcut și eu testul ieri, este negativ. Nu știm deocamdată să existe vreo legătură între cele două cazuri”, a anunțat Dominic Fritz.

„Ieri, spațiile pe palierul conducerii, de la etajul 1, au fost dezinfectate, iar angajații de pe acest palier vor fi testați. Eu voi repeta testul la sfârșitul săptămânii ca să fim toți în siguranță. Întâlnirile pe care le-am programat pentru această săptămână vor avea loc pe zoom, iar dosarele le voi primi la semnat, în continuare, pentru ca activitatea Primăriei să nu fie perturbată. Știu că se apropie Crăciunul și am vrea, pentru un timp, să uităm de toate grijile anului acesta. Dar, din păcate, tocmai pentru că se apropie Crăciunul, trebuie să fim mai atenți. Să purtăm masca, să păstrăm distanța, să evităm întâlnirile nenecesare, ca să fim bine de sărbători”, a adăugat edilul.


Ultimele stiri
Mihaela Nabăr atrage atenția asupra bullyingului în școli: „Degeaba lucrăm cu copilul dacă nu intervenim asupra profesorului și…

Actorul Russell Brand, condamnat la zece ani și șase luni de închisoare pentru viol și agresiuni sexuale |…

Franța acuză Iranul că s-ar afla în spatele atacului cibernetic asupra frigiderelor din sute de supermarketuri

Tulcea: RO-Alert în estul județului, după detectarea unei drone în apropiere de Sulina. Două avioane F-16 au decolat…

Ilie Bolojan anunță construirea unui pol reformist. PNL începe negocierile pentru fuziunea cu Forța Dreptei | AUDIO

Anchetă la gigantul tehnologic Nvidia după suspiciuni de spionaj chinez. CEO-ul Jensen Huang, implicat direct în scandal |…

Premieră în Biserica Ortodoxă Română: primul preot de origine chineză va sluji la Cluj-Napoca | AUDIO

AUR contestă decizia Primăriei Capitalei de a nu aviza mitingul de susținere a lui Călin Georgescu | AUDIO

Președinta Comisiei Europene anunță la București sprijin financiar suplimentar pentru întărirea securității la Marea Neagră | VIDEO

PSD pregătește o reformă administrativ-teritorială mai amplă. Comasarea comunelor cu până la 3.000 de locuitori și reorganizarea orașelor…



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează