Confidenţialitate


Primarul suspendat din Baia Mare, Cătălin Cherecheș, trimis în judecată de DNA


Primarul suspendat din Baia Mare, Cătălin Cherecheș, trimis în judecată de DNA

Primarul suspendat din Baia Mare, Cătălin Cherecheș, a fost trimis în judecată de procurorii DNA, pentru luare de mită. În prezent, Cătălin Cherecheș se află în arest preventiv. Dosarul va fi judecat de Tribunalul Maramureș.

Cătălin Cherecheș a fost arestat preventiv pe 28 aprilie, după ce a fost prin în flagrant delict în timp ce primea 30.000 de lei.

Potrivit DNA,  în 2014, Cătălin Cherecheș, în calitate de primar, i-a propus unei persoane, denunțător în dosar, să ocupe o funcție de conducere în cadrul clubului de fotbal Baia Mare, FCM Baia Mare, propunere cu care aceasta a fost de acord.

Cătălin Cherecheș i-ar fi promis persoanei respective sprijin financiar, atât pentru achitarea datoriilor clubului de fotbal, cât și pentru continuarea în bune condiții a activității clubului, dar cu condiția ca o parte din banii primiți de club să-i fie remiși edilului.

”Astfel, în baza înțelegerii dintre cei doi, în perioada martie-august 2015, inculpatul Cherecheș Cătălin a pretins și a primit de la persoana respectivă suma de 70.000 lei, în mai multe rânduri, direct sau prin intermediar”.

”De asemenea, procurorii au subliniat că, în perioada imediat următoare, Cătălin Cherecheș, pentru a propune Consiliului Local Baia Marea susținerea financiară a clubului de fotbal cu suma de 1.000.000 lei/1.200.000 lei, a pretins denunțătorului să cesioneze pe numele unei anumite persoane o societate comercială.”

Mai mult, ”la data de 14 aprilie 2016, edilul i-a solicitat denunțătorului suma de 400.000 lei, bani ce reprezentau mai mult de jumătate din sponsorizarea pe care o firmă o făcuse anterior clubului. În legătură cu modalitatea de remitere a sumei de bani pretinse, la data de 22 aprilie 2016, inculpatul Cherecheș Cătălin i-a transmis denunțătorului să nu scoată din bancă decât sume cuprinse între 10.000 și 30.000 lei, lucru cu care acesta din urmă s-a conformat. În același context, la data de 26 aprilie 2016, procurorii anticorupție au procedat la constatarea infracțiunii flagrante, asupra inculpatului Cherecheș Cătălin fiind găsită suma de 25.000 lei. Anterior, la data de 25 aprilie 2016, la solicitarea inculpatului, din aceeași sumă pretinsă cu titlu de mită, denunțătorul a remis unui apropiat al primarului suma de 5.000 euro în contul unei datorii.”, spune DNA.

Cătălin Cherecheș candidează la alegerile locale din 5 iunie pentru un nou mandat de primar al municipiului Baia Mare.


Ultimele stiri
Legea Nordis, promulgată de președintele Nicușor Dan: „Sumele plătite de cumpărători nu pot fi folosite în alte scopuri…

Percheziții ale Parchetului European la Primăria Târgu Jiu. Cercetările au legătură cu unele achiziții făcute în școli cu…

Premierul Bolojan: „Foarte posibil, din această seară alimentarea cu apă menajeră va fi reluată în Prahova. Despre responsabili: „Dacă…

ÎCCJ explică de ce a atacat a doua oară la CCR legea privind pensiile magistraților. Purtătorul de cuvânt…

5 idei de pijamale perfecte pentru o seară de film acasă (P)

Grupul parlamentar „Pace – Întâi România” a depus o moțiune de cenzură împotriva Guvernului Bolojan. Ninel Peia l-a…

Grecia: Consecințele furtunii Byron în sud-estul Greciei. Străzi inundate și drumuri blocate în Atena. Școlile au fost închise…

Centrala electrică de la Brazi a fost repornită, însă funcționează la capacitate redusă. Ivan: „Suntem pregătiți pentru a…

România în Direct. Alegerile din București. Cine poate repara orașul? | VIDEO

Secţiile Unite ale Curții Supreme sesizează CCR cu privire la proiectul de lege privind pensiile magistraților