Confidenţialitate


Primarul din Timişoara a interzis cu desăvârşire bicicletele în centrul oraşului


Primarul din Timişoara a interzis cu desăvârşire bicicletele în centrul oraşului

Bicicliştii nu mai au voie la nici o oră, în nici un anotimp, să pedaleze prin centru, în zona pietonală.

Indicatoarele care spun „circulatia interzisa cu orice vehicule in ambele sensuri”, potrivit unui politist local care atentioneaza amatorii de plimbari pe biciclete, au fost montate deja in centrul orasului. Pe partea cu Modex au fost puse doua, altul pe langa Materna, pe pietonala inca doua si se monteaza si pe partea cu Catedrala.

Mai mult, se pregateste o interdictie identica pentru toate strazile pietonale din zona Cetate, aflate in prezent in santier in cadrul proiectului de reabilitare a centrului istoric.

Cu totul, interdicţia va afecta o zonă de peste 15 străzi din centru.

Totuşi, această hotărâre, care a stârnit deja indignare printre timişorenii care cred că transportul cu bicicleta e mai bun decât cel cu automobilul, n-a fost aprobată de Consiliul Local. Primarul Nicolae Robu spune că nu-i nevoie, pentru că e doar o chestie de circulaţie rutieră, aşa că ajunge decizia unei comisii de circulaţie rutieră.

Totuşi, potrivit primarului, unii timişoreni care se deplasează pe roţi scapă de interdicţie:

“Comisia de circulaţie a zis că nu poate restrictiona circulaţia cu rolele, pentru că ei nu sunt încadraţi niciunde, ei rămân implicit pietoni. E posibil să punem semne speciale pentru ei”, a declarat, pentru opiniatimisoarei.ro, primarul Nicolae Robu.

Amenda este, conform poliţiştilor locali care de câteva zile îi avertizează pe bicicliştii ce traversează centrul, de 630 de lei. Dacă este achitată în 48 de ore se plăteste la jumătate.

 

foto: opiniatimisoarei.ro


Ultimele stiri
București: Noi reguli pentru cei care folosesc trotinetele electrice închiriate. Amenzi de până la 10.000 de lei |…

Constanța: Sarcofagul unui copil din perioada romană, găsit de cercetători. Ce obiecte au găsit arheologii în interior |…

Bucureștiul va avea o nouă arie naturală protejată: Valea Saulei, habitat pentru vidre și peste 80 de specii…

Șoferița care a ucis-o pe Anastasia, o fetiță de patru ani, condamnată la cinci ani și șase luni…

Ministerului Afacerilor Externe l-a convocat la sediul instituției pe ambasadorul Federației Ruse la București, după actul de sabotaj…

CTP, despre cazul studentelor care ar fi fost abuzate sexual de Alexandru Toader: Aceste fete „au foarte puțină…

Povestea lui Harry Kane, fotbalistul englez care a câștigat Balonul de Aur. Niciun trofeu în deceniul petrecut la…

Vaccinurile antigripale, din nou disponibile pentru farmacii. Alte 500.000 de doze sunt așteptate în noiembrie | AUDIO

Premierul Luca Niculescu, mesaj pentru oamenii de afaceri: „Nu dorim să creștem taxele și impozitele” | AUDIO

Prima cursă a întârziat, ai pierdut conexiunea: când poți cere despăgubire pentru întârzierea avionului (P)



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează