CTP, despre cazul studentelor care ar fi fost abuzate sexual de Alexandru Toader: Aceste fete „au foarte puțină încredere că li se va face dreptate în societatea românească strămoșească” | VIDEO
Sursa foto: Shutterstock
Studentele care ar fi fost abuzate sexual de lectorul universitar Ionuţ – Alexandru Toader nu au avut curajul să mărturisească mai devreme ce li s-a întâmplat, întrucât au foarte puțină încredere că li se va face dreptate, spune scriitorul și gazetarul Cristian Tudor Popescu în emisiunea „România în Direct”, la Europa FM.
În prezent, Alexandru Toader, unul dintre fiii fostului ministru al Justiției și fostului rector al Universității „Alexandru Ioan Cuza” (UAIC) din Iași, Tudorel Toader, este arestat preventiv pentru 30 de zile. El este acuzat de procurori că, în perioada în care era lector la UAIC, ar fi hărţuit şi abuzat sexual mai multe studente care nu promovaseră examenul de Drept Civil.
În această etapă a cercetării, nici el, nici tatăl lui și nici lectorul universitar Olga Andreea Urdă, avocată a celui cercetat, nu mai au voie să susţină cursuri şi evaluări la programele licenţă şi masterat ale Facultății de Drept din cadrul Universității „Alexandru Ioan Cuza” din Iași. Prezumția de nevinovăție funcționează în acest caz până la o hotărâre judecătorească.
Cazul a fost scos la lumină în urmă cu aproape un an de jurnaliștii publicației ieșene ReporterIS.
Cristian Tudor Popescu: „În societatea noastră, zace în conștientul și subconștientul colectiv înțelepciunea: femeia nu e om”
Studentele care ar fi fost agresate sexual de Alexandru Toader nu ar fi spus mai devreme ce li se întâmplă dintr-o lipsă de încredere că li se va face dreptate, crede Cristian Tudor Popescu.
Cristian Tudor Popescu: „Aceste fete nu au avut curajul să mărturisească ce li s-a întâmplat și să-l stopeze în felul acesta prin acțiunea organelor în drept pe acest prădător sexual, așa cum acuză rechizitoriul procurorilor. De ce însă nu fac asta fetele? Păi, nu fac acest lucru pentru că au foarte puțină încredere că li se va face dreptate în societatea românească strămoșească. Aici, în societatea noastră, zace în conștientul și subconștientul colectiv înțelepciunea: femeia nu e om. Om e bărbatul. Există acest dispreț masculin față de femeie care vine din străfunduri în societatea românească”.
Scriitorul consideră că în România femeile nu sunt pe deplin reprezentate de o mișcare feministă și subliniază că fetele ori femeile abuzate s-ar putea simți încurajate să mărturisească abuzuri prin prisma unor organizații care să le apere.
Cristian Tudor Popescu: „O mișcare de apărare a drepturilor femeilor abuzate, agresate și chiar omorâte – asta e esențial”
Cristian Tudor Popescu: „La noi nu există o mișcare feministă. Cel puțin eu nu o percep. Nu sunt un fan al mișcărilor feministe. Nici vorbă de așa ceva. Dar o mișcare de apărare a drepturilor femeilor abuzate, agresate și chiar omorâte – asta e esențial. Ca să se constituie niște organizații publice, la vedere, nu feministe, ci de apărare, la care să vină fetele abuzate, la aceste organizații, și aparițiile lor cu mărturisirea să fie făcute cu ajutorul acestor organizații. Nu singure”.
În cele din urmă, nu este exclus ca acest caz să fie prescris, mai crede Cristian Tudor Popescu.





