Confidenţialitate


Prima reacție a lui Marcel Ciolacu după demisia Gabrielei Firea: Primarii, șefii de Consilii Județene, directorii de instituții publice locale sau șefii din poliție implicați să facă un pas în spate


Prima reacție a lui Marcel Ciolacu după demisia Gabrielei Firea: Primarii, șefii de Consilii Județene, directorii de instituții publice locale sau șefii din poliție implicați să facă un pas în spate

Premierul României – Marcel Ciolacu – spune că ar trebui să fie puse pe masă și demisiile primarilor, șefilor de Consilii Județene, directorilor de instituții publice locale sau ale șefilor de poliție care au avut legătură cu scandalul căminelor de vârstnici.

„Am avut astăzi o discuție la Guvern cu doamna ministru Gabriela Firea pe tema ”azilelor groazei”. Îmi este foarte clar că doamna Gabriela Firea în calitate de ministru nu are nicio legătură directă cu acest caz. Cu toate acestea, a fost o presiune uriașă în ultimele zile la adresa domniei sale, din cauza unor colaboratori ai doamnei ministru pentru care s-a probat deja implicarea.

În consecință, până la clarificarea tuturor aspectelor legate de acest caz, doamna Firea a decis să își depună mandatul de ministru al Familiei.

Vreau să subliniez că apreciez gestul voluntar pe care l-a făcut doamna Firea. Lucrurile nu trebuie să se oprească însă aici. Aștept acum ca și primarii, șefii de Consilii Județene, directorii de instituții publice locale sau șefii din poliție care au avut o legătură cu “azilele groazei” să își asume pe deplin responsabilitatea. Toți trebuie să facă un pas în spate.

Lucrurile nu se vor schimba, însă, doar cu un număr de demisii. Cel mai grav ar fi ca această indignare legitimă a societății să fie acoperită de un șir de demisii, iar în spate lucrurile să rămână la fel.

Este nevoie de o schimbare reală, în profunzime, ca să putem repara acest sistem odios care a corupt conștiințe în schimbul banilor.

Mi-am asumat ca prim-ministru acest lucru. Și voi merge până la capăt! Voi schimba lucrurile de sus până jos, alături de colegii mei din Guvern, de Biserica Ortodoxă Română și de restul cultelor din România, precum și de societatea civilă. Nu am nicio milă pentru cei care au distrus viețile și sufletele unor oameni fără apărare!”, a scris Marcel Ciolacu pe Facebook într-o primă reacție după demisia Gabrielei Firea.

Sursa foto: Inquam Photos / Octav Ganea

Citește și: Gabriela Firea a demisionat din funcția de ministru al Familiei. Prima reacție a lui Marcel Ciolacu. LIVE UPDATE


Ultimele stiri
Directorul Nuclearelectrica, Cosmin Ghiță, renunță la funcție. Acesta conducea compania din 2017

Succes răsunător pentru „Fjord” în Franța. Filmul lui Cristian Mungiu, lider la încasări în primul weekend de la…

Directorul CIA, John Ratcliffe, a făcut o vizită la Moscova. SUA ar fi cerut Ucrainei să suspende atacurile…

Aproape unul din trei copii a primit online imagini sau mesaje cu conținut sexual explicit | AUDIO

Confuzie în rândul aleșilor locali înainte de aplicarea noilor prevederi din Legea incompatibilității: trebuie sau nu să aleagă…

Prima reacție a Comisiei Europene după ce PPE și Renew au solicitat blocarea fondurilor din PNRR pentru România…

Prețul petrolului a scăzut cu peste 3% astăzi, în timp ce SUA anunță sancțiuni financiare fără precedent pentru…

STB a depus o nouă solicitare pentru deschiderea procedurii de insolvență. Ciprian Ciucu: „Sper că de data aceasta…

Sprijin financiar pentru crescătorii de porci și bovine, de la 1 septembrie. Măsura urmărește stimularea producției interne |…

A murit miliardarul german Klaus-Michael Kühne, principalul acționar al Lufthansa | AUDIO



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează