Confidenţialitate


Prima pagină, 8 octombrie 2015


Prima pagină, 8 octombrie 2015

Ziarul Financiar trage linie după un deceniu de la privatizările strategice din energie. România are facturi duble la curent, gaze şi benzină. Investiţiile, calitatea serviciilor şi managementul depolitizat sunt câştigurile cedării utilităţilor.

Adevărul face bilanţul investiţiilor din Apărare. Anual, o cincime din bugetul MApN ar trebui să fie alocat înarmării. În realitate, acest prag a fost atins o singură dată după 1990.

România liberă dezvăluie că Eugen Nicolăescu a copiat de la alţi economişti în teza sa de doctorat, dar liberalul spune că “aşa era normal”. “Înainte, nu se foloseau ghilimele, așa cum se cer acum”, se justifică fostul ministru al Sănătăţii, care şi-a angajat îndrumătorul academic pe post de consilier personal.

Legea antibancuri este luată în serios, potrivit Jurnalului naţional. Senatorii au adoptat proiectul care va pedepsi afirmaţiile ce pot fi catalogate drept defăimare socială. Glumele cu blonde, poliţişti sau olteni ar putea deveni amintire.

Gazeta sporturilor scrie că echipa naţională de fotbal are o şansă istorică. Tricolorii pot da lovitura şi să se califice la al 12-lea turneu final.


Ultimele stiri
S-a încheiat greva generală din Spania. Aproape 4 milioane de muncitori au ieșit în stradă. Au fost ciocniri…

Patru rase de câini ciobănești românești sunt pe cale de dispariție. Asociația HAITA face demersuri pentru înscrierea în…

lorin Stoian, antreprenorul care a transformat o fermă de familie într-o afacere cu peste 900 de hectare: „Ochiul…

Ce spune Mihai Jurca despre scandalul contractelor din programul SAFE cu Rheinmetall, interzicerea lui Vanghele la Cotroceni și…

Eurostat: Românii, pe locul cinci în UE la incapacitatea de a-și acoperi cheltuielile neprevăzute | AUDIO

Lucia Sabrina Papa, prima femeie nevăzătoare din Italia care se pregătește să devină pilot | AUDIO

Marșul Independenței din Varșovia, organizat pe fondul tensiunilor cu guvernul lui Donald Tusk. Naționaliștii protestează față de criza…

George Simion îi răspunde lui Nicușor Dan după criticile la adresa AUR: „Suntem țintă acum într-un plan pentru…

Concluzii după a doua zi de negocieri Rusia-Ucraina-SUA la Abu Dhabi: acord pentru un schimb de prizonieri. Diferențele…

ISU Dâmbovița: Nu mai sunt scurgeri de gaze la stația GPL din localitatea Cornești. Se fac măsurători în…



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează