Confidenţialitate


Prima pagină, 8 iulie


Prima pagină, 8 iulie

Jurnalul naţional face radiografia sesiunii de BAC. S-au înregistrat situaţii demne de Cartea Recordurilor, dar şi un pas înainte în ceea ce priveşte promovabilitatea. Un absolvent de liceu din 3 nu a trecut examenul.

Adevărul scrie că Victor Ponta calcă pe urmele omologului său grec. Premierul s-a poziţionat de partea lui Alexis Tsipras în cruciada pe care acesta din urmă o poartă cu instituţiile financiare internaţionale. Şeful guvernului a scris pe Facebook că îi detestă pe talibanii sau măcelarii sociali care demonizează un popor.

Ziarul Financiar observă că guvernatorul Băncii Naţionale i-a urat monedei naționale să aibă o viaţă lungă. Denominarea leului de acum un deceniu, respectiv tăierea a patru zerouri din coada acestuia, a avut loc într-un moment când economia se despărţea de o lungă perioadă inflaţionistă, fiind o acţiune în urma căreia „nimeni nu a pierdut şi nimeni nu a câştigat“.

Evenimentul zilei trage linie după sesiunea parlamentară. Aleşii au plecat în vacanţă fără să adopte fără să adopte proiectul votului prin corespondenţă. Revizuirea Constituţiei a rămas, de asemenea, la sertar. 11 deputaţi şi un senator au demisionat. Guvernul lui Victor Ponta a fost ameninţat cu 7 moţiuni simple şi una cenzură.

Potrivit României libere, trecutul îi ajunge din urmă pe copiii anilor ’90, dați în adopție internațională. Azi, își caută părinții biologici. O româncă din Irlanda a lansat, în ianuarie, o platformă de socializare dedicată celor care vor să-și cunoască rădăcinile. A fost asaltată deja de sute de cazuri. Statisticile oficiale spun că între 1994 și 1999 au fost dați spre adopție internațională peste 10.000 de copii.

Gazeta sporturilor scrie că sezonul fotbalistic se reia cu Supercupa României, între campioana Steaua şi ASA Târgu Mureş, o echipă care se dezintegrează. Meciul se joacă de la ora 21.00


Ultimele stiri
Dr. Mihaela Bilic avertizează asupra exceselor alimentare în Postul Crăciunului: „Uleiul în post este o altă capcană” |…

Turcia vrea să construiască un cablu submarin prin Marea Neagră pentru transportul energiei electrice către România | AUDIO

Stațiunile de cercetare vitivinicolă, afectate de subfinanțare. La Drăgășani au mai rămas doar trei cercetători | AUDIO

Motru: Primăria pregătește centrale pe gaz pentru școlile rămase fără încălzire | AUDIO

Ministerul Educației propune modificări în stabilirea numărului de clase pentru anul școlar următor | AUDIO

Microsoft nu a identificat un atac cibernetic după 12 ore de pană globală a serviciilor Outlook și Microsoft…

Ungaria ar putea recupera 10 miliarde de euro din PNRR, după reformele făcute de guvernul Péter Magyar |…

Sabia lui Darth Vader din „Imperiul contraatacă”, vândută pentru aproape cinci milioane de dolari | AUDIO

Locuitorii comunelor care acceptă comasarea ar putea plăti impozite la jumătate timp de doi ani. Anunțul ministrului Dezvoltării…

BNR lansează cinci milioane de monede de 50 de bani dedicate sculptorului Constantin Brâncuși | AUDIO



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează