Confidenţialitate


Prima pagină, 3 octombrie 2017


Prima pagină, 3 octombrie 2017

Adevărul scrie că Prima Doamnă din Catalonia este o româncă din Vaslui. Numită de presă ‘Regina Independenţei’, Marcela Topor, soţia premierului catalan Carles Puigdemont, are 41 de ani şi este originară din Vaslui. Cei doi sunt căsătoriţi din 1998 şi au împreună două fetiţe. S-au cunoscut pe când ea era studentă a Facultăţii de Litere din cadrul Universităţii „Alexandru Ioan Cuza“ şi juca în trupa Teatrului Ludic de la Iaşi. Fiica unei familii modeste din Vaslui, Marcela Topor a absolvit Liceul „Mihail Kogălniceanu“ din acelaşi oraş în anul 1994. Foştii colegi şi profesori şi-o amintesc drept o elevă discretă, silitoare şi pasionată de limbi străine. De altfel, după absolvirea liceului, a fost admisă la Facultatea de Litere de la Iaşi, la profilul engleză-franceză, a doua pe liste. În timpul facultăţii a cochetat cu teatrul, făcând parte din trupa de amatori a Teatrului Ludic, alături de care a străbătut lumea, participând la numeroase festivaluri internaţionale de teatru. Astfel, în 1996, pe când era în anul al doilea de facultate, avea să-l cunoască pe Carles Puigdemont.

Jurnalul Naţional observă un record la secretari de stat. Dacă guvernul condus de Sorin Grindeanu a avut, la apogeul mandatului, peste 70 de secretari de stat, cabinetul condus de Mihai Tudose a ajuns la 135 de demnitari în aparatul de lucru. Cel mai populat minister este cel al Dezvoltării, cu şapte secretari de stat, trei subsecretari de stat, un secretar general şi doi secretari general adjuncţi, plus ministrul delegat pentru Fonduri Europene, Rovana Plumb. Prin comparaţie, executivul francez numără 16 ministere şi are, în total, doar 13 secretari de stat, iar cel italian are 33.

Potrivit României Libere, cinci dintre cei nouă judecatori ai Curţii Constituţionale, în frunte cu preşedintele instituţiei, cumulează salariul cu pensia specială. Valer Dorneanu are trei surse de venit, care îi aduc anual în jur de 420.000 de lei. Potrivit legislaţiei, în cazul mahistraţilor, pensia specială reprezintă 80% din indemnizaţia de încadrare şi sporurile avute în ultima lună de activitate înainte de data pensionării, ignorând principiul contributivităţii, care este valabil pentru pensionarii obişnuiţi.

Ziarul Financiar a căutat să afle de ce nu avem autostrăzi. În 8 din cele 23 de şantiere pe care lucrările la infrastructura rutieră bat pasul pe loc, motivul invocat de Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) este ‘slaba mobilizare a constructorului’. Modernizarea întârzie, pe măsură ce licitaţiile sunt câştigate de companii care fie nu au deloc sau au prea puţini angajaţi, în timp ce economia românească pierde teren în faţa celor din ţări precum Polonia sau Ungaria.

Gazeta Sporturilor publică povestea lui Nicuşor Bancu, tânărul care a sărit junioratul şi s-a apucat de fotbalul organizat la 18 ani. Convocat pentru prima dată la lot de Cosmin Contra, olteanul de 25 de ani speră să-şi împlinască visul cel mare al copilărie, anume să debuteze sub tricolor şi apoi să pun tricoul în ramă.


Ultimele stiri
De ce se ferește Nicușor Dan să-l nominalizeze pe Grindeanu premier. Valeriu Turcan: „Ar prelua funcția la 10…

Președintele Nicușor Dan, după respingerea Guvernului Mureșan: Luni, după consultări cu partidele, voi desemna un nou premier

Care a fost atmosfera din Parlament în timpul votului pentru Guvernul Mureșan | AUDIO

Aeronava Flydubai, care și-a schimbat direcția de zbor, ar fi fost ținta unui atac terorist. Netanyahu: „Unul dintre…

Giurgiu: șoferii, atenționați asupra mesajelor false privind plata unor amenzi sau tarife de parcare restante | AUDIO

Piața Victoriei. Ce urmează pentru PSD, PNL și USR și care este strategia președintelui Nicușor Dan? Răspunde analistul…

Românii ar putea retrage de la bancomatele oricărei bănci suma dorită | AUDIO

Managerii se așteaptă la noi scumpiri în următoarele trei luni. Prețurile cresc în construcții, industrie, servicii și comerț…

Cum, când și din ce fel de recipient se bea „cafeaua perfectă”: gustul nu depinde doar de boabe…

Sorin Grindeanu, ca urmare a eșecului Cabinetul Mureșan: „România a pierdut încă 10 zile din cauza orgoliilor liderilor…



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează