Confidenţialitate


Prima pagină, 29 septembrie 2017


Prima pagină, 29 septembrie 2017

Cercetând culisele dosarului ‘Belina’, Adevărul a aflat că PSD a vrut să-l facă de râs pe Tudorel Toader atât ca ministru, cât şi ca profesor. Pentru a ataca procurorii anticorupţie, social-democraţii au lansat pe surse, dinadins, o informaţie eronată, cum că ministrul Justiţiei ar susţine ideea că hotărârile de guvern sunt egale cu legile şi ordonanţele de urgenţă, ceea ce este o aberaţie juridică. Tudorel Toader a recunoscut mai apoi acest lucru cu jumătate de gură. Puterea plănuieşte să întrebe Curtea Constituţională dacă procurorii pot cerceta oportunitatea hotărârilor emise de guvern.

România Liberă scrie despre una dintre eternele probleme ale oricărui început de an universitar. Lipsa locurilor în cămine s-a perpetuat şi în 2017. Soluţia acestui neajuns e în fiecare an aceeaşi: cumpărarea ‘la negru’, a unui spaţiu de cazare. Ce e drept, vânzarea locurilor în camine nu e atât de ascunsă, oferta fiind la vedere şi extrem de diversificată.

Sat fără câini, titrează Jurnalul Naţional. Clubul Sportiv Dinamo, structură din cadrul Ministerului de Interne, nu a depus niciodată vreun bilanţ fiscal la Ministerul Finanţelor. Ultimele plăţi raportate de club pe site-ul oficial datează de acum trei ani, când într-o singură zi s-au cheltuit şi peste 230.000 lei, nu se ştie pe ce. Şefii clubului au salarii de aproape 8.000 lei pe lună, iar un simplu şofer câştigă peste 3.300 lei net.

Potrivit Ziarului Financiar, creditele noi acordate de instituţiile financiar nebancare au avansat ameţitor cu un ritm de 63% în perioada iunie 2016-iunie 2017, de trei ori peste ritmul de creştere al împrumuturilor noi acordate de bănci. Creditele acordate de IFN-uri au luat amploare, în pofida faptului că dobânzile percepute de acestea sunt de cel puţin zece ori mai mari decât ale băncilor. Finanţările noi acordate de instituţiile financiar nebancare au cumulat circa 3,7 miliarde de lei în perioada iunie 2016-iunie 2017, faţă de doar 600 de milioane de lei în urmă cu un deceniu.

Învingând FC Lugano cu 2-1, steliştii şi-au omorât toţi demonii, notează Gazeta Sporturilor. Echipa s-a impus în premieră pe teren elveţian , câştigând pentru prima dată în ultimii 5 ani în deplasare într-o grupă europeană şi au maxim de puncte după două meciuri jucate.


Ultimele stiri
Olguța Vasilescu le ia apărarea „puciștilor” din PNL: „Să se dea oameni afară din partidele politice pentru că…

1.800 de oi și capre dintr-o fermă din Buzău urmează să fie sacrificate, după ce s-au infectat cu…

Aglomerație pe litoral, mai ales în Mamaia | Agenții de turism spun că și stațiunile din sud se…

Noi atacuri între Statele Unite și Iran | Armata americă a lovit ținte în Iran, după ce un…

Continuă operațiunile de căutare în Venezuela | Cel puțin 920 de decese și 3.300 de răniți, anunță autoritățile

Ilie Bolojan: Domnul Grindeanu nu vrea decât un cec în alb. Ne-am mai fript. Nu vrem sǎ fie…

George Simion cere ca AUR să intre la guvernare, după blocajul de la Cotroceni: „E singura soluție”

Sorin Grindeanu: PSD nu mai înaintează o altă propunere; le transmitem curajoşilor din PNL şi USR că nu…

Siegfried Mureșan: „PNL nu îl va susține – și nici nu a spus vreodată că îl va susține…

Deputatul PSD Adrian Câciu: „Devine evident că Bolojan își bate joc de România și de români”