Dronă ce evolua pe teritoriul Ucrainei, înspre graniţa cu România, detectată de radarele MApN
O dronă ce evolua pe teritoriul Ucrainei, înspre graniţa cu România, la nord de localitatea Plauru, judeţul Tulcea, a fost detectată sâmbătă dimineaţă de radarele MApN, nefiind raportate pătrunderi în spaţiul aerian naţional.
Potrivit Ministerului Apărării Naţionale, două aeronave F-18 ale Forţelor Aeriene şi Spaţiale Spaniole, aflate în serviciul de luptă Poliţie Aeriană Întărită, au fost ridicate de la sol de la Baza 57 Aeriană Mihail Kogălniceanu.
Centrul Naţional Militar de Comandă a notificat Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă în vederea instituirii măsurilor de alertare a populaţiei din nordul judeţului Tulcea, iar la ora 01.54 a fost transmis un mesaj RO-ALERT.
Nu au fost raportate pătrunderi în spaţiul aerian naţional.
Alerta aeriană a încetat la ora 02.30.





