Confidenţialitate


Prima pagină, 28 octombrie 2015


Prima pagină, 28 octombrie 2015

Gabriel Oprea a avut 1.600 de urgenţe cu girofar, titrează Adevărul. Reprezentanţii Ministerului de Interne au oferit Parchetului, abia ieri, traseul pe care coloana oficială ministrului l-a avut în seara accidentului în care a murit poliţistul Bogdan Gigină. Potrivit unor surse judiciare citate de publicaţie, documentele au fost livrate abia după ce procurorii au evocat posibilitatea ca cei care refuză cooperarea să fie acuzaţi de obstrucţionarea Justiţiei.

România liberă observă că Gabriel Oprea a confirmat, practic, ceea ce multe voci spuneau de o saptamână. În seara producerii accidentului nu exista vreo „situaţie deosebită“ care să impună „deplasarea în regim de urgenţă“, ci doar se afla „la serviciu“ şi beneficia de un mai vechi obicei, acela ca şefii Ministerului de Interne să fie escortaţi de Poliţie.

Despre şmecherii penale cu pensii medicale citim în Evenimentul zilei. S-au descoperit diagnostic fictive şi bolnavi închipuiţi. Şpaga pentru o pensie de boală ajungea la 5.000 de lei.

Potrivit Jurnalului naţional, noul Cod de conduită al PSD nu permite niciunui membru să mişte în front. Dosarul penal îi lasă fără funcţii chiar şi pe cei sus-puşi, iar pe cei mici îi aruncă direct în afara partidului. Cât priveşte deplasările, social-democraţii sunt invitaţi să-şi scoată autoturismele proprii din garaj.

Dobånzile mici şi ofertele tot mai agresive de creditare în lei din partea băncilor au stimulat accelerarea împrumuturilor în monedă naţională, potrivit Ziarului Financiar. Politica este încurajată de BNR prin reducerea dobånzii de referinţă. Pentru prima oară în ultimii nouă ani, în septembrie, creditele în lei a depăşit jumătate din total.

 


Ultimele stiri
Turcia – România 1-0 | Tricolorii ratează calificarea la Campionatul Mondial

Guvernul anunță primele rezultate ale procesului de debirocratizare. Cele mai multe sesizări ale cetățenilor vizează actele de identitate…

Președintele Nicușor Dan va promulga legea bugetului pe anul în curs după ce va primi motivarea Curții Constituționale…

Turcia – România, baraj pentru Campionatul Mondial 2026. Ferdi Kadioglu a deschis scorul pentru gazde

Europarlamentarul Claudiu Târziu, despre viitorul lui Simion la conducerea AUR: Depinde cât va permite sistemul. Nu mai dă…

Economistul Adrian Negrescu, despre ordonanța de urgență privind carburanții: „Nu va genera ieftiniri la pompă, să nu ne…

Criză energetică în Republica Moldova: De mâine, nu va mai putea fi asigurat consumul de curent între orele…

Delfinii din Marea Neagră, afectați de poluarea chimică și acustică cauzată de atacurile Rusiei împotriva Ucrainei | AUDIO

Emoții tot mai puternice la Istanbul. Sute de tricolori au petrecut în centrul orașului, zona Taksim, așteptând meciul…

Piața Victoriei. Se topește AUR? Ce viitor mai are George Simion? Răspunde eurodeputatul Claudiu Târziu