Confidenţialitate


Prima pagină | 26 noiembrie 2018


Prima pagină | 26 noiembrie 2018

Adevărul notează că Preafericitul Daniel a grăbit, doar de dragul marketingului politic, sfinţirea Catedralei Mântuirii Neamului, care va fi finalizată abia peste trei ani. Politologul Cristian Pârvulescu opinează că Biserica Ortodoxă a încercat să recupereze imaginea de instituţie încă solidă şi influentă în societatea românească, după eşecul de la referendumul pentru familia tradiţională. Patriarhia s-a poziţionat deasupra legii, invitând zeci de mii de persoane la sfinţire, dintre care în jur de 2.000 au putut să intre, deşi siguranţa acestora se afla sub semnul întrebării întrucât clădirea nu are avizul pompierilor.

România Liberă consemnează că printre invitații speciali ai evenimentului s-a numărat premierul Viorica Dăncilă. Restul enoriașilor au urmărit ceremonia ecrane montate pe esplanada clădirii. Unii dintre ei erau îmbrăcaţi în costume populare şi avea steaguri tricolore. Catedrala este o clădire la care se lucrează deja de opt ani şi este mai înaltă cu 34 de metri decât Palatul Parlamentului din Capitală, lângă care este amplasată.

Jurnalul Naţional scrie că, în mai puțin de o oră, liderii europeni au aprobat textul proiectului de acord prin care Marea Britanie devine prima țară care părăsește blocul comunitar. Pentru ca divorțul să aibă loc în condiții amiabile, Parlamentul de la Londra trebuie să-și dea însă “ok”-ul, la rândul său, la jumătatea lunii decembrie. Deznodământul acestui vot nu este deloc sigur, în condițiile în care numeroși parlamentari britanici consideră că proiectul de acord nu este încă suficient de bun pentru Regatul Unit.

Cu un Panţîru de ajutor, titlul mare de pe prima pagină a Gazetei Sporturilor. La 1-1, ieşenii au provocat un penalty hilar. Tănase a transformat, iar FCSB a câştigat meciul din Copou, urcând din nou în coasta liderului CFR Cluj.


Ultimele stiri
Statele Unite ar urma să retragă doar 5.000 de soldați din Europa, deși inițial Administrația Trump voia să…

Noi incidente în apele teritoriale române. Alte două nave străine au fost lovite seara trecută de drone aeriene…

Filmul „FJORD”, regizat de Cristian Mungiu, a primit cinci nominalizări pentru Premiile Academiei Europene de Film

Două persoane imobilizate de jandarmi la protestul din parcul Izvor, susținut de AUR | Îndemnuri online la violență:…

Guvernul a publicat noua componență a Comisiei pentru Examinarea Investițiilor Străine Directe | Lista membrilor fusese desecretizată de…

România a câștigat definitiv în instanță procesul cu Gabriel Resources, compania canadiană care dăduse statul în judecată pentru…

Un nou atac în apele teritoriale române. O navă străină a fost lovită de o dronă aeriană, la…

S-a dat startul sărbătorilor de iarnă în centrul Sibiului. Mii de persoane au petrecut în Piața Mare la…

Dr. Mihaela Bilic avertizează asupra exceselor alimentare în Postul Crăciunului: „Uleiul în post este o altă capcană” |…

Turcia vrea să construiască un cablu submarin prin Marea Neagră pentru transportul energiei electrice către România | AUDIO



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează