Confidenţialitate


Prima pagină | 26 iulie 2018


Prima pagină | 26 iulie 2018

Concertele din România au devenit cenacluri anti-PSD, notează Adevărul. Mai multe mesaje critice la adresa Guvernului şi a conducerii PSD au fost proiectate marţi seara în timpul concertului susţinut de trupa britanică Massive Attack, la Arenele Romane din Bucureşti. Deşi mesajele politice şi sociale în timpul spectacolului sunt considerate un obicei vechi în cazul celor de la Massive Attack (foto), pe scenele din România scandările împotriva puterii au devenit un fenomen, în ultima jumătate de an, atât în concertele artiştilor străini, cât şi în cele ale celebrităţilor locale.

Jurnalul Naţional observă că Laura Kovesi a fost achitată de CSM pentru neprezentare la Parlament. Procurorii din CSM au respins, ieri, după trei amânări, sancționarea disciplinară a fostei șefe a DNA pentru faptul că nu a mers în faţa comisiei parlamentare de anchetă care investiga evenimentele din seara alegerilor prezidențiale din anul 2009, precum și pentru nerespectarea unei decizii a Curții Constituționale. Fosta șefă a DNA a avut pentru CSM calitatea de procuror în cadrul Biroului Teritorial Sibiu al DIICOT, cu toate că, oficial, activează în Parchetul General, la Biroul de Îndrumare și control.

6.000 de necalificaţi predau în școli și grădiniţe, titrează România Liberă. Sindicaliștii din învățământul preuniversitar susțin că, în acest moment, sunt aproximativ 6.000 de necalificați care țin locul cadrelor didactice, cea mai mare problemă fiind lipsa de educatoare. Situația poate fi și mai gravă dacă nu ar exista cadre didactice ajunse la vârsta pensionării, dar care au ales să își prelungească perioada de muncă. În acest moment, o învățătoare sau o educatoare cu studii superioare debutantă primește un salariu net de aproximativ 1.400 de lei. Pe lângă necalificați, un alt fenomen întâlnit în multe școli, și care influențează negativ calitatea învățământului, este cel al profesorilor care predau o altă materie decât domeniul în care sunt specializați, din cauza lipsei de dascăli. Conform datelor sindicaliștilor din Educație, în zona de sud a României se înregistrează cel mai mare deficit de cadre didactice, județul Giurgiu fiind un exemplu în acest sens.

Potrivit Ziarului Financiar, evadarea din jungla urbană transformă în vedete sateliţii Capitalei şi ai marilor oraşe. Asemenea localităţi devin noile ispite rezidenţiale. Peste o mie de locuinţe au fost finalizate anul trecut în fiecare dintre localităţile Bragadiru (lângă Bucureşti), Floreşti (lângă Cluj-Napoca), Dumbrăviţa (lângă` Timişoara), Năvodari (lângă Constanţa). Dar, uşor-uşor, aceşti sateliţi riscă să se transforme, la rândul lor, în aglomerări sufocante.

Respectaţi istoria, titlul mare de pe prima pagină a Gazetei Sporturilor, care aminteşte de cei 15 ani fără eşec. De când Gigi Becali a preluat echipa, FCSB nu a fost eliminată niciodată din startul unei campanii europene. Pe lista victimelor s-au aflat Galatasaray, Grasshoppers, Zurich sau Sparta Praga. Rudar – FCSB, joi, de la 18 şi 30 de minute, meci transmis de Prima TV.

 


Ultimele stiri
Guvernul a publicat noua componență a Comisiei pentru Examinarea Investițiilor Străine Directe | Lista membrilor fusese desecretizată de…

România a câștigat definitiv în instanță procesul cu Gabriel Resources, compania canadiană care dăduse statul în judecată pentru…

Un nou atac în apele teritoriale române. O navă străină a fost lovită de o dronă aeriană, la…

S-a dat startul sărbătorilor de iarnă în centrul Sibiului. Mii de persoane au petrecut în Piața Mare la…

Dr. Mihaela Bilic avertizează asupra exceselor alimentare în Postul Crăciunului: „Uleiul în post este o altă capcană” |…

Turcia vrea să construiască un cablu submarin prin Marea Neagră pentru transportul energiei electrice către România | AUDIO

Stațiunile de cercetare vitivinicolă, afectate de subfinanțare. La Drăgășani au mai rămas doar trei cercetători | AUDIO

Motru: Primăria pregătește centrale pe gaz pentru școlile rămase fără încălzire | AUDIO

Ministerul Educației propune modificări în stabilirea numărului de clase pentru anul școlar următor | AUDIO

Microsoft nu a identificat un atac cibernetic după 12 ore de pană globală a serviciilor Outlook și Microsoft…



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează