Confidenţialitate


Prima pagină, 24 noiembrie


Prima pagină, 24 noiembrie

România liberă scrie despre ultimul tun al guvernării Ponta. Ministerul Dezvoltarii Regionale a alocat, în luna octombrie, peste 30 de milioane de lei către unele consilii judeţene conduse de social-democraţi, când în fruntea instituţiei se afla Sevil Shhaideh, o apropiată a lui Liviu Dragnea.

Potrivit ziarului Adevărul, preşedintele PSD este părăsit de complici în dosarul Referendumul. Pregătit să înfrunte procurorii DNA la Curtea Supremă, Liviu Dragnea s-a trezit singur în faţa instanţei. Mulţi dintre cei care au contestat sentinţa iniţială au renunţat la acţiuni, temându-se să nu primească pedepse mai mari decât cele primite pe fond.

Potrivit Jurnalului naţional, băncile vor renunța, vrând-nevrând, la comisioanele exagerate. Din toamna anului viitor, românii vor putea să-şi porteze cardul de salariu la orice instituție bancară. Concurența dură dintre bancheri va duce şi la anularea unor comisioane.

Wall Street-ul“ românesc a împlinit 20 de ani, aminteşte Ziarul Financiar. Bursa de Valori Bucureşti nu a ajuns, deocamdată, un finanţator real al economiei, deşi a multiplicat banii investitorilor. Firmele tot la bancă merg pentru capital.

Dinţi de lapte, titrează Gazeta sporturilor. Toţi cei 14 dinamovişti aflaţi duminică pe teren au simţit pentru prima dată în viaţă gustul unei victorii împotriva Stelei. Antrenorul acesteia din urmă, Mirel Rădoi, anunţă că va pleca în cazul unei înfrângeri cu Astra.


Ultimele stiri
Legea care interzice agresorilor sexuali să lucreze cu persoane vulnerabile, promulgată de președintele Nicușor Dan

Mircea Lucescu, înaintea meciului România-Turcia din barajul pentru Cupa Mondială 2026: Vom face tot posibilul să merităm această…

Neamț: Patru oameni și-au pierdut viața, iar trei au fost răniți în accidentul produs pe DN 15D, în…

Camera Deputaților a adoptat ordonanța de urgență care reglementează activitatea lucrătorului casnic. Deputat PNL: Acordă beneficii celor care,…

Va supraviețui guvernul Bolojan? Consultantul politic Valeriu Turcan: „Coaliția se află în pragul destrămării”. PSD este nemulțumit că…

Stil și durabilitate în curtea școlii și cum găsești pantofi fete care să reziste la joacă și activități…

Cum se schimbă moda atunci când confortul devine primul criteriu de stil (P)

A fost desemnată Aroma Anului de înghețată. Se numește „Melody” și este o combinație cremoasă de ricotta, fistic…

Regizoarea Ada Lupu Hausvater este noul director al Teatrului Național din București | AUDIO

Piața Victoriei. România intră într-o combinație periculoasă: criză economică, tensiune politică și instabilitate externă. Invitat este consultantul politic…