Confidenţialitate


Prima pagină, 23 februarie 2016


Prima pagină, 23 februarie 2016

Adevărul scrie că va primi despăgubiri o tânără a cărei fetiţă a fost schimbată imediat după naştere, din neglijenţa cadrelor Spitalului Târgu Neamţ. Cazul Ralucăi Florean este demn de scenariul unui film. Femeia a sesizat greşeala pe când se afla în unitatea medicală, dar nimeni nu a crezut-o. După ce a ieşit din spital, proaspăta mămică a căzut într-o depresie cruntă. Justiţia compensează această dramă cu daune de 50.000 de lei.

Într-un interviu pentru România Liberă, presedintele Comitetului European al Regiunilor spune că din cauza corupţiei ţara noastră este cea mai săracă din spaţiul comunitar. Finlandezul Markku Markula spune că autorităţile de la Bucureşti au complicat procesul de accesare a fondurilor europene de frică să nu greşească, iar inspectorii de la Bruxelles să descopere acest lucru. S-a ajuns astfel la o rata scăzută de absorbţie a banilor puşi la dispoziţie de Uniunea Europeană.

Majorarea lefurilor în sistemul bugetar este pusă în aşteptare, notează Jurnalul Naţional. Discuţiile pe noua lege a salarizării au eșuat. Premierul Dacian Cioloș spune că variantele pe care le-a propus fosta guvernare nu țin cont de „posibilitățile bugetare ale României”. Sindicatele admit că se aşteptau la această situaţie.

Potrivit Ziarului Financiar, în funcţie de magazinul ales, coşul obişnuit de cumpărături al unui român costă între 48 şi 71 de lei. Valoarea include 11 produse care sunt achiziţionate lunar, fiind căutate cele mai ieftine. Diferenţa între unele magazine este şi de 50%.

Steaua s-a făcut de râs, unul dintre titlurile de pe prima pagină a Gazetei Sporturilor. Cu toate vedetele în lot, campioana a pierdut lamentabil, scor 1-3, meciul cu FC Voluntari.


Ultimele stiri
Marco Rubio: Operațiunea SUA în Iran se va încheia în câteva săptămâni. Nu este nevoie de intervenție terestră

Iran: O uzină de procesare a uraniului, vizată de atacuri aeriene americano-israeliene

Radu Miruță respinge zvonurile privind 800 de militari americani răniți aduși la Baza Mihail Kogălniceanu: „Există interesul de…

Contul de e-mail al directorului FBI, spart de hackeri cu legături în Iran. Fotografii personale și documente, publicate…

Doctorul Mihaela Bilic, despre cum trebuie consumate fibrele: „În momentul în care începeți să mâncați integralele astea, faceți-o…

Președintele Nicușor Dan a promulgat bugetul de stat și bugetul asigurărilor sociale pentru 2026

Punct temporar de trecere a frontierei cu Serbia pentru bicicliști, de-a lungul canalului Bega | AUDIO

Polonia reduce TVA și accizele la combustibil pe fondul conflictului din Orientul Mijlociu | AUDIO

România are pentru prima dată un cadastru al apelor. Va permite autorităților să intervină mai rapid în situații…

glo™ lansează Hilo și Hilo Plus în România, o nouă generație de dispozitive premium (P)