Prima pagină | 22 decembrie 2017

Adevărul consemnează că medicul Mihai Lucan a fost reţinut de procurori într-un dosar în care DIICOT îl acuză de delapidarea Institutului Clinic de Urologie şi Transplant Renal din Cluj-Napoca, al cărui şef a fost. În numele instituţiei, doctorul făcea deconturi pentru clinica sa privată. Nenumăraţi pacienţi de-ai săi s-au plâns, de-a lungul timpului, de tratamentul degradant de care au avut parte. Mihai Lucan este cel care a coordonat transplantul de rinichi la care a fost supus actorul Alexandru Arşinel.

Potrivit României Libere, suntem campionii Europei la modificări fiscale. Anul se încheie cu multe incertitudini pentru oamenii de afaceri în ceea ce priveşte cadrul fiscal pentru 2018. Au fost modificari ale legislaţiei, precum TVA split sau trecerea contribuţiilor la angajaţi, care nu pot fi implementate uşor nici de contribuabili, nici de autorităţi, întrucât presupun modificări de soft şi de proceduri interne.

Ziarul Financiar notează că avansul economic a fost cu mult peste aşteptări, pe baza majorării producţiei industriale cu peste 8%, evoluţie pe care nu au preconizat-o nici măcar specialiştii Comisiei Naţionale de Prognoză. Sectorul a crescut pe baza investiţiilor în sectorul auto, care a cunoscut o majorare de 20% pe primele zece luni ale anului. Totuşi, trebuie recunoscut faptul că şi serviciile, adică sectorul comercial, au imprimat viteza de creştere a Produsului Intern Brut, prin majorarea cu peste 12%.

Jurnalul Naţional observă că, în cei 28 de ani de la Revoluţie, drumurile membrilor Consiliului Frontului Salvării Naţionale, primul organism al puterii postcomuniste, s-au împărţit în diverse feluri. Unii au murit, alţii stau la pensie, iar unora li s-a pierdut urma cu totul. Puţini mai sunt activi în viaţa publică, iar alţii vor avea de-a face cu tribunalul din cauza dosarului mineriadei din iunie 1990.





Ascultă online Europa FM / Descarcă gratuit aplicaţia Europa FM pentru Android sau aplicaţia Europa FM pentru iOS