Confidenţialitate


Prima pagină, 21 martie 2017


Prima pagină, 21 martie 2017

Sub titlul ‘alţi bani, aceeaşi distracţie’, Adevărul aminteşte că buletinele cu cip, revenite în atenţia publică printr-un proiect de lege iniţiat de Ministerul Afacerilor Interne, au stârnit numeroase controverse în urmă cu 4 ani. De data aceasta, Guvernul vrea ca noile documente să fie multivalente. Pe noile acte de identitate vor fi, pe lângă datele de identitate ale titularului, date biometrice, respectiv imaginea facială, amprentele de la două degete, dar şi date medicale din cardul de sănătate, acesta din urmă urmând a fi desfiinţat. Totodată, cu cărţile electronice de identitate românii vor căpăta drept de semnătură electronică, putând astfel să-şi plătească online taxele şi impozitele. Specialiştii afirmă că ambiţiile şi optimismul autorităţilor sunt prea mari, utilizarea noilor cărţi de identitate fiind condiţionată de investiţii pe măsură în serviciile informatice ale administraţiei publice. În caz contrar, spun aceştia, vor fi doar bani aruncaţi pe Apa Sâmbetei.

România Liberă scrie că şcolile doctorale de la Aparare şi Poliţie refuză să admită că au probleme majore de etică academică şi ascund plagiatele grosolane sub preş. Mai mult, în autoevaluările pentru 2016, profesorii acestor instituţii mint cu neruşinare, se laudă cu fleacuri şi chiar fac greşeli gramaticale demne de analfabeţi. Doar şcoala doctorală a Serviciului Român de Informaţii, unde a fost conducător de doctorat Gabriel Oprea, recunoaşte parţial lipsa integrităţii ştiinţifice.

Jurnalul Naţional aminteşte că România a moștenit de la regimul comunist câteva mii de cămine cultural. Un patrimoniu de care, încet-încet, s-a ales praful. În clădirile unde acoperișul și pereții sau căminele cu totul nu au dispărut încă, a dispărut în schimb cultura. Nunți-botezuri-cumetriile și disco-cafe-barurile sunt singurele activități de destindere a intelectului din rural.

Ziarul Financiar atrage atenţia că tot deficitul bugetar finanţează un singur lucru, anume golurile din sistemul public de pensii. Anul trecut, a fost atins pragul de 21 de miliarde de lei, echivalentul a 2,7% din Produsul Intern Brut, cel mai înalt nivel înregistrat în perioada de după Revoluţie. În acest an, deficitul fondului public de pensii va avansa cu cel puţin şapte miliarde de lei, până spre 28 de miliarde de lei, echivalentul a 3,5% din PIB.

Gazeta Sporturilor scrie că “tricolorii” s-au reunit, ieri, pentru meciul decisiv în preliminarii cu Danemarca, promiţându-le celor mai mici suporteri că vor califica naţionala la Mondialul din Rusia. Bogdan Stancu are două coaste fisurate şi nu va fi păstrat în lot. Înlocuitorul său, Gicu Grozav, are fractură de metacarpian, dar va juca duminică.


Ultimele stiri
Premierul Ilie Bolojan, despre moțiunea privind acordul Mercosur: „Sădesc spaime în rândul celor care nu știu nici detaliile…

Ministrul Culturii, despre programul pilot care stabilește norma de opt ore de muncă pentru actori: Vizează evidențierea orelor…

Reprezentanții Rezervației Delta Dunării și autoritățile locale au organizat o amplă acțiune de verificare în Grindul Dranov, după…

Guvernul de la Budapesta a permis funcționarea unei fabrici de baterii, deși se știe că a provocat intoxicații…

Începe procesul lui Călin Georgescu pentru propagandă legionară. Tribunalul București a respins contestația depusă de fostul candidat la…

Insula Capri va interzice accesul grupurilor de peste 40 de vizitatori pentru a reduce aglomerația. Și ghizii vor…

Academia Europa FM. Cine ne apără copiii într-o lume dominată de algoritmi? Invitați sunt Mihaela Nabăr, Vlad Zaha…

Blocul Național Sindical cere eurodeputaților români să susțină raportul Danielsson pentru protecția lucrătorilor | AUDIO

Reacția UNITER despre proiectul pilot al Ministerului Culturii, care impune actorilor să stea opt ore la serviciu: „Nici…

INS: România a exportat în decembrie anul trecut cu 9,4% mai mult față de aceeași lună a lui…