Confidenţialitate


Prima pagină, 2 martie 2016


Prima pagină, 2 martie 2016

Condamnată la moarte prin legea sănătăţii, titrează Adevărul. O femeie de 41 de ani din Zalău, suferindă de o boală rară, este alergică la singurul medicament compensat care îi poate alina suferinţa. Legislaţia nu permite compensarea unui medicament echivalent.

România Liberă remarcă apariţia unei noi legi cu dedicaţie pentru parlamentari. Conturile bancare pentru campanii electorale ale partidelor, candidaţilor independenţi sau ai minorităţilor naţionale nu vor fi supuse executării. Noul proiect a fost votat pentru a scăpa partidele de creditori, în condiţiile în care formaţiunile politice datorează 54 de milioane de lei. Tot pentru bani, senatorii au eliminat restricţiile referitoare la închirierea sediilor. Legea a fost sprijinită de toate partidele.

Jurnalul Naţional avertizează că un milion de români cu boli cronice riscă să rămână fără tratament. Zeci de medicamente vitale pentru afecţiuni extrem de grave, precum bolile autoimune, diabet, Parkinson sau HIV, lipsesc din farmacii şi spitale. Asociaţiile de pacienţi spun că disperarea bolnavilor se loveşte de nepăsarea oficialilor din Ministerul Sănătăţii.

Potrivit Ziarului Financiar, bancherii au început anul cu stângul. În luna ianuarie, instituţiile financiare au vândut populaţiei credite noi denominate în moneda românească de un miliard şi jumătate lei, faţă de un volum de aproape 2 miliarde lei împrumuturi similare vândute în decembrie. Este cel mai scăzut nivel al creditelor din ultimele 11 luni.  

Minori în cuşcă, titlul mare de pe prima pagină a Gazetei Sporurilor. MMA, sport neomologat în România, aruncă în ring fete de 17 ani. Florentin Marinescu, unul dintre maeștrii artelor marțiale, consideră că asemenea meciuri nu ar trebui să aibă loc. Organizația Salvați Copiii atrage atenția că asemenea competiții cu minori sunt în afara legii.


Ultimele stiri
Mircea Lucescu și Ionuț Radu reacționează după ce naționala de fotbal a ratat calificarea la Cupa Mondială: „Doare…

Donald Trump anunță un gest de bunăvoință al Iranului în negocierile de încheiere a conflictului: acces pentru zece…

Președintele Nicușor Dan, despre Legea femicidului: „O să ne uităm cu atenție; voința noastră este de a limita…

Dâmbovița: Accident rutier în Tărtășești, între un microbuz școlar și un autocamion. Patru minori, transportați la spitale din…

Turcia – România 1-0 | Tricolorii ratează calificarea la Campionatul Mondial

Guvernul anunță primele rezultate ale procesului de debirocratizare. Cele mai multe sesizări ale cetățenilor vizează actele de identitate…

Președintele Nicușor Dan va promulga legea bugetului pe anul în curs după ce va primi motivarea Curții Constituționale…

Turcia – România, baraj pentru Campionatul Mondial 2026. Ferdi Kadioglu a deschis scorul pentru gazde

Europarlamentarul Claudiu Târziu, despre viitorul lui Simion la conducerea AUR: Depinde cât va permite sistemul. Nu mai dă…

Economistul Adrian Negrescu, despre ordonanța de urgență privind carburanții: „Nu va genera ieftiniri la pompă, să nu ne…