Confidenţialitate


Prima pagină, 2 mai 2017


Prima pagină, 2 mai 2017

Adevărul observă că 5 mari companii energetice la care statul român este acţionar majoritar sau minoritar au suferit, în ultima lună, modificări în conducere, ordonate de Ministerului Energiei. Mare parte dintre cei numiţi la Hidroelectrica, Nuclearelectrica, Electrica, Romgaz şi Transgaz sunt apropiaţi de partidele de la guvernare. În timp ce unii specialişti nu sunt neapărat îngrijoraţi de viziunile politice ale noilor conduceri, alţii se tem că ne-am putea întoarce la perioada când poziţiile în companii erau o formă de recompensă şi o modalitate de a câştiga uşor nişte venituri. Viziunea unitară este că persoanele însărcinate cu noile funcţii trebuie să fie competente pentru acel post, ceea ce nu prea se întâmplă la companiile mai sus-numite.

În seria de articole ‘Toţi oamenii mogulului’, România Liberă dezvăluie că instituţia care a trimis cei mai mulţi bani în conturile firmelor lui Sebastian Ghiţă este Agenţia Naţională de Cadastru. Din cele aproape 55 milioane de euro, 46 milioane de euro au fost încasate cu girul social-democratului Liviu Dragnea pe când era ministru al Dezvoltării Regionale. Banii au ajuns în conturile firmelor Asesoft, Teamnet şi XOR-IT, toate deţinute într-un fel sau altul de fostul deputat.

Jurnalul Naţional a aflat că fostul ministru al Transporturilor, ex-liberalul Relu Fenechiu, şi-a executat silit propriul partid pentru datorii de peste 400.000 de euro. Restanţele datează din 2009, din timpul campaniilor electorale.  Societatea fraţilor Fenechiu a livrat materiale electorale pentru PNL, dar nu şi-a mai primit banii. Din 2011, procesele intentate împotriva formaţiunii politice se ţin lanţ.

Ziarul Financiar scrie că structura comerţului alimentar s-a schimbat dramatic în ultimii 15 ani, în contextul în care jucătorii străini au ajuns să ‘mănânce’ 57% din piaţă, faţă de 23% la începutul anilor 2000. Zece reţele străine au în total 2.000 de magazine, cu afaceri de circa 11 miliarde de euro anul trecut. La polul opus, comerţul tradiţional mai numără 54.000 de chioşcuri, alimentare şi magazine de bloc, cifrele fiind în scădere continuă. Nu doar numărul de jucători scade, ci şi cota de piaţă a acestui segment, în condiţiile în care vånzările sunt de peste 8 miliarde de euro.

Gazeta Sporturilor scrie că mijlocaşul Sergiu Hanca a fost eroul dinamoviştilor, aseară, în victoria contra Stelei, 2-1, marcând ambele goluri. Roş-albii s-au apropiat în clasament la două puncte de FCSB şi de Viitorul, trupa lui Gheorhe Hagi devenind principală favorită la cucerirea titlului.


Ultimele stiri
Dominic Fritz: USR nu va vota un guvern în care „PSD se întoarce cu niște oameni-paravan”

PSD a decis să intre la guvernare. Sorin Grindeanu: „Consiliul Politic Național a dat undă verde”. Lista miniștrilor…

Ludovic Orban, despre lista miniștrilor PSD din Guvernul Niculescu: ar trebui să se numească Guvernul PSD-Dan. Sper ca…

Evaziune fiscală și spălare de bani în contracte cu nave NATO. Arestări în Norvegia și Germania și percheziții…

Proteste violente ale studenților în Albania. Șase persoane au fost rănite, iar aproximativ 20 de tineri au fost…

Spitalul Modular din Pipera, construit în pandemie, a fost jefuit bucată cu bucată. Hoții au furat sute de…

Reacții în Parlament după negocierile pentru Guvernul Niculescu. Reprezentanții AUR și SOS România, nemulțumiți că nu sunt invitați…

Piața Victoriei. Cine vrea, de fapt, să guverneze? Răspunde Ludovic Orban, fost prim-ministru

O nouă specie de dinozaur carnivor, descoperită după ce cercetătorii au studiat o fosilă păstrată într-un sertar timp…

CFR caută artiști pentru refacerea picturii murale de la linia 14 din Gara de Nord. Înscrierile voluntarilor se…



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează