Confidenţialitate


Prima pagină, 17 martie 2017


Prima pagină, 17 martie 2017

Adevărul de Weekend notează că România rămâne repetentă la absorbţia fondurilor europene. N-am atras nici măcar unul din cei 30 de miliarde de euro disponibili în exerciţiul financiar 2014 – 2020, cu toate că deja ne aflăm la jumătatea perioadei. Comisarul european pentru Politică Regională, Corina Creţu, a declarat, după o întâlnire cu membrii comisiilor parlamentare de afaceri europene, că sistemul sanitar din România ar putea beneficia de 250 de milioane de euro din partea Uniunii Europene pentru modernizarea unităţilor sanitare, însă până acum nu au fost elaborate proiectele de absorbţie.

În pagina de actualitate, România Liberă scrie că aproape că nu este gară de pe reţeaua feroviară din ţară în care sa nu fie trase pe linie moartă vagoane dezafectate. Ieri, la Timişoara, o garnitură a luat foc. Precedente au mai fost l Craiova şi Braşov. În vagoanele părăsite şi-au făcut culcuş persoane fără adăpost, fiind adevărate focare de incendiu.

Jurnalul Naţional consemnează lecţia olandeză pentru români. Scrutinul din Ţările de Jos, în care partidul condus de premierul Mark Rutte a câștigat în fața partidului de extremă dreapta condus de Geert Wilders, a avut o rată de participare la vot de 81%. În România, o prezență asemănătoare (86,19%) a fost înregistrată doar în primele alegeri libere de după Revoluție, în duminica orbului din 20 mai 1990. În decembrie anul trecut, nici 40% dintre români nu s-au prezentat la urne la alegerile parlamentare.

Ziarul Financiar scrie despre frenezia nucleară a Europei. Polonia îşi face planuri pentru construirea primei centrale atomice. Cehii, ungurii şi românii vor să îşi extindă capacitatea nucleară. La rândul său, Franţa o menţine pentru a putea creşte ponderea electricităţii din surse regenerabile fără majorarea costurilor.

Unică, titlul mare de pe prima pagină a Gazetei Sporturilor. Cristina Neagu devine prima handbalistă din lume încoronată de 3 ori cu titul de jucătoarea anului (2010, 2015 şi 2016). Interul de 28 de ani, care din vară va juca la CSM Bucureşti, s-a impus într-o competiţie care a contabilizat voturile specialiştilor, jurnaliştilor şi fanilor.

 

 


Ultimele stiri
Turcia – România 1-0 | Tricolorii ratează calificarea la Campionatul Mondial

Guvernul anunță primele rezultate ale procesului de debirocratizare. Cele mai multe sesizări ale cetățenilor vizează actele de identitate…

Președintele Nicușor Dan va promulga legea bugetului pe anul în curs după ce va primi motivarea Curții Constituționale…

Turcia – România, baraj pentru Campionatul Mondial 2026. Ferdi Kadioglu a deschis scorul pentru gazde

Europarlamentarul Claudiu Târziu, despre viitorul lui Simion la conducerea AUR: Depinde cât va permite sistemul. Nu mai dă…

Economistul Adrian Negrescu, despre ordonanța de urgență privind carburanții: „Nu va genera ieftiniri la pompă, să nu ne…

Criză energetică în Republica Moldova: De mâine, nu va mai putea fi asigurat consumul de curent între orele…

Delfinii din Marea Neagră, afectați de poluarea chimică și acustică cauzată de atacurile Rusiei împotriva Ucrainei | AUDIO

Emoții tot mai puternice la Istanbul. Sute de tricolori au petrecut în centrul orașului, zona Taksim, așteptând meciul…

Piața Victoriei. Se topește AUR? Ce viitor mai are George Simion? Răspunde eurodeputatul Claudiu Târziu